15% din biletele din Sibiu, plătite contactless direct în autobuz

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 26 februarie 2015 109 afişări

În 2014, ponderea plăţilor contactless realizate cu carduri MasterCard şi Maestro PayPass la cititoarele de card din autobuze a crescut cu peste şapte puncte procentuale, de la 8% cât era la începutul anului 2014, la 15% în prezent, conform datelor Tursib.

„Sibiul a fost unul dintre primele oraşe din Europa care a oferit locuitorilor săi conceptul de transport public contactless”, a declarat Gabriel Ghiţă, head of new business, international markets, în cadrul MasterCard. „Plata biletului în autobuz, direct din contul bancar, în timp ce te îndrepţi deja catre destinaţie, fără timp pierdut la casierie, este o soluţie care şi-a demonstrat pe deplin viabilitatea”, continuă acesta.

La fel ca şi în anii trecuţi, ca parte a campaniei promoţionale, MasterCard şi compania de transport public din Sibiu au decis să menţină preţul promoţional de 0,89 lei/bilet până la finalul lui 2015, în timp ce preţul întreg al unei călătorii este de 1,5 lei.

„Suntem încântaţi că am fost pionieri ai acestei tehnologii”, spune Adrian Popa, directorul general Tursib. „Călătorii noştri au adoptat în masă plata călătoriei cu carduri bancare.”

Plata contactless a biletelor Tursib este posibilă atât pentru locuitorii Sibiului, cât şi pentru turiştii români sau străini aflaţi în vizită, pentru că terminalele amplasate în autobuze acceptă carduri MasterCard şi Maestro contactless emise de orice bancă din ţară sau din lume.

Tranzacţiile contactless au înregistrat o creştere puternică şi la nivel european, pentru cumpărarea biletelor de călătorie necesare în mijloacele de transport în comun, dar şi pentru plata parcărilor, a cumpărăturilor din supermarketuri sau a deplasărilor cu taxiul. În ultimul trimestru din 2014, tranzacţiile realizate în Europa cu carduri contactless au crescut cu 174% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, iar europenii au deprins mai bine acest obicei, frecvenţa folosirii cardurilor contactless crescând cu peste 20%.

Cu o reţea de acceptare a plăţilor contactless de peste 3 milioane de locaţii la nivel global, care a avut o creştere de 56% de la un an la altul, cardul contactless, telefonul sau alte dispozitive mobile câştigă teren în domeniul tipurilor de plată.

După cum a fost dovedit şi în Sibiu, transportul în comun este un factor important pentru adoptarea cardurilor contactless. În Londra, tehnologia contactless a fost instalată în septembrie 2014, iar până în prezent au fost înregistrate peste 40 de milioane de călătorii plătite cu carduri sau dispozitive contactless; plăţile contactless au ajuns la aproape 12% din cele făcute direct în mijloacele de transport.

„Europenii preferă, tot mai mult, plăţile contactless. Olanda este ţara cu cea mai rapidă creştere a plăţilor contactless din Europa, care a ajuns la 1 milion de tranzacţii contactless pe lună; în trimestrul IV din 2014, numărul tranzacţiilor contactless a fost de opt ori mai mare decât în al doilea trimestru al aceluiaşi an”, a concluzionat Javier Perez, preşedinte al MasterCard Europe.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/15-din-biletele-din-sibiu-platite-contactless-direct-in-autobuz-13899301
13899301
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.