La începutul anului, guvernul Tur­ciei a indicat că din 2028 încolo fie­care gospodărie ar putea avea acces la gaze naturale turceşti. Este un angajament curajos având în vedere că 90% din consumul de energie al acestei ţări este acoperit cu importuri. Însă luând în considerare viteza cu care Turcia îşi dezvoltă sectorul energetic, totul este posibil. 

Câmpul gazeifer din Marea Neagră Sakarya a fost descoperit în 2020 şi în 2023 începea deja producţia. Adâncimea mării în acel perimetru este de 2 kilometri, iar gazele sunt extrase forând încă 2-3 kilometri în jos. Până la ţărm sunt 170 de kilometri. Aceasta înseamnă peste 170 kilometri de conducte. În prezent, gazele extrase acolo ajung la patru milioane de gospodării din Turcia, potrivit guvernului local. 

Până în 2028, la gaze turceşti vor avea acces 20 de milioane de gospo­dării din toată ţara, a promis minis­trul energiei şi resurselor naturale Alparslan Bayraktar, citat de Daily Sabah, un ziar apropiat guvernului. Pentru ca toată ţara să aibă acces la gaze, şi infrastructura va trebui extinsă, nu doar produc­ţia. În prezent, rata de acoperire este de 80%. Este una mare, dar o amintire a amplorii importurilor de energie ale Turciei. În sectorul petrolului se repetă povestea cu gazele, dar la dimensiuni mai mici.

Exemplul „istoric“ este exploatarea de ţiţei din Munţii Gabar, din provincia din sud-est Sirnak. 

În această primăvară, guvernul a sărbătorit dublarea într-un an a producţiei de petrol la 80.000 de barili pe zi. Preşedindele Turciei Recep Tayyip Erdogan a declarat că petrolul extras din Munţii Gabar va acoperi cândva 10% din consumul zilnic al ţării. În prezent, re­prezintă 60% din producţia totală. Exploatarea este nouă, dezvoltarea fiind până de curând problematică din motive legate de securitate. 

Descope­ri­ri­le şi producţia de petrol din Gabar pot fi con­siderate istorice, a­vând în vedere că în 2014 producţia totală a ţării era de doar 49.300 de barili pe zi. Acum, ţinta pentru acest câmp petrolifer, devenit strategic după descoperirile din 2021, este de 100.000 de barili pe zi. Gabar contribuie la economia turcă cu două miliarde de dolari pe an. 

Pentru comparaţie, în 2020, când au fost des­coperite gaze în perimetrul Sakarya, pro­duc­ţia totală de gaze a Turciei se situa la 441 mi­lioa­ne metri cubi pe an. Exploatarea a acoperit 6,6% din consumul de gaze de 53 miliarde metri cubi al Turciei anul trecut, potrivit calculelor Reuters. 

În prezent, doar sondele din Sakarya livrează 9,5 milioane metri cubi pe zi. Volumul va creşte la 20 milioane metri cubi pe zi în 2026 odată cu punerea în funcţiune a primei platforme plutitoare de producţie a Turciei.

Descoperirea de combustibil pe fundul Mării Negre a fost facilitată de flota naţională de vapoare de explorare. Turcia are patru astfel de nave. Prima, Fatih (Cuceritorul, aşa cum este cunoscut sultanul Mehmed II), a venit în 2017. Yavuz (Viteazul, sultanul Selim I) şi-a în­ce­put misiunea în 2019, iar Kanuni (Legiui­torul, Suleiman Magnificul) în 2020. Ultima achiziţie, adăugată flotei în 2022, este Abdül­hamid Han. Compania de stat care le deţine, TPAO, este de aşteptat să semneze luna viitoa­re un acord cu un partener străin pentru misi­uni de explorare în apele bulgăreşti ale Mării Negre, scrie Bloomberg. Compania are deja o înţelegere cu grupul de petrol şi gaze maghiar Mol pentru explorări în Ungaria şi alte părţi. 

Potrivit ministrului turc Bayraktar, viitorul acord este separat de eforturile proprii ale Bul­gariei de a căuta gaze în regiune. În acest sens, guvernul bulgar a intrat într-un parteneriat cu gigantul occidental Shell. Dincolo de Bulgaria, a spus oficialul, TPAO caută oportunităţi în Libia, Irak, Azerbaidjan, Turkmenistan, Soma­lia şi Pakistan. Libia a lansat în martie prima licitaţie pentru explorare din ultimii 17 ani. Tur­cia şi Somalia au semnat un acord de explorare pentru petrol şi gaze naturale luna aceasta, cel mai recent succes al unei campanii bazate pe securitate, diplomaţie şi energie a Ankarei de întărire şi extindere a influenţei în Africa. 

Gazele sunt un combustibil folosit nu doar în gospodării, ci şi pentru generarea de electricitate, încălzire şi industrie. De asemenea, industria chimică utilizează gazele naturale ca materie primă. Turcia este încă un importator major de gaze. Rusia este unul din marii furnizori. Gazele ruseşti ajung în Turcia prin conductele TurkStream şi de acolo, tot prin conducte, la clienţi din Balcani şi Uniunea Europeană. 

Prin Turcia trec şi gaze azere, printr-un gazoduct separat de cele ruseşti. Gazele azere ajung în UE prin Grecia şi Italia, iar cele ruseşti prin Bulgaria. Prin urmare, Turcia s-a poziţionat bine pentru a controla importurile de gaze ale Uniunii Europene. Ankara este încrezătoare că ţara va devenit exportator de energie. 

Importurile au fost şi sunt responsabile pentru o bună parte din dezechilibrele bugetare, comerciale şi valutare ale Turciei. La reducerea dependenţei de importuri va contribui prima centrală nucleară a ţării, cea de la Akkuyu. Construcţia primului reactor a început în 2018, iar primele teste sunt aşteptate în acest an. Tehnologia este rusească. Guvernul spune că proiectul de 20 miliarde dolari a ajuns la o pondere a conţinutului local de 53% şi că acesta a contribuit până acum la economia turcă cu 7,5 miliarde dolari.