În comunicatul oficial de miercuri, 9 februarie 2022, prin care a anunţat creşterea dobânzii de referinţă de la 2 la 2,5% şi a dobânzii Lombard la care se împrumută băncile de la 3 la 3,5%, BNR a menţionat:

“Deciziile CA ale BNR urmăresc ancorarea anicipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu, precum şi stimularea economisirii prin creşterea ratelor dobânzilor bancare, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară de 2,5%, plus/minus 1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile în contextul procesului de consolidare fiscală”.

BNR prognozează o rată a inflaţiei pentru acest an de 9,6%, cu un maxim de două cifre în aprilie, după care ar urma o scădere din toamnă, dacă piaţa de energie se va calma iar preţurile vor scădea.

La această inflaţie dobânzile la depozitele bancare sunt real negative cu mult.

Spre exemplu, Banca Transilvania, cea mai mare de pe piaţă, are o dobândă la 12 luni de 1,9% pe an, la 24 de luni de 2,1%, iar la 36 de luni de 2,3%.

BCR,a doua bancă de pe piaţă, are la 12 luni o dobândă de 1,6%, asta dacă clientul îşi încasează salariul prin bancă, iar la 24 de luni de 1,95%.

BRD, a treia bancă de pe piaţă, are la 12 luni o dobândă de 1,05%, iar la 24 de luni o dobândă de 1,25%.

CEC Bank, a şaptea bancă de pe piaţă şi una dintre principlele bănci care atrage economiile populaţiei, are o dobândă de 3,1% pe 12 luni, 3,35% pe 24 de luni şi 3,5% pe 36 de luni.

Probabil că sunt bănci mai mici care au dobânzi mai mari la depozite, dar sumele atrase de la populaţie sunt reduse.

La aceste dobânzi, cei care îşi ţin banii la bancă în lei, dar şi în euro, s-au trezit cu dobânzi real negative începând cu a doua parte a anului trecut, atunci când inflaţia a început să crească accelerat şi foarte mult.

Cineva care are un depozit pe un an de 3,1% la o inflaţie de 9,6%, are o pierdere de 6,5%. Practic, câştigul obţinut în doi ani anteriori este spulberat de inflaţie.

Dacă cineva are un depozit de 1,05% la o inflaţie de 9,6%, are o pierdere în valoare reală de nu mai puţin de 8,45%.

Ministerul Finanţelor are dobânzi mai bune la titlurile de stat Tezaur: la un an dobânzile sunt de 4,5%, la trei ani de 5%, iar la cinci ani de 5,35%. Chiar şi la aceste dobânzi, cu mult peste dobânzile bancare la depozite, rezultatul este negativ pentru cei care apelează la această formă de economisire.

Demersul Ministerului de Finanţe de a oferi dobânzi mai mari populaţiei la vânzarea de titluri de stat este lăudabil, dar sumele atrase încă nu pot ataca depozitele bancare. Anul trecut, 114.000 de români au cumpărat titluri Tezaur în valoare de 5 miliarde de lei.

La finalul anului trecut, depozitele bancare în lei ale populaţiei au fost de 165 de miliarde de lei, în creştere cu 9%, adică o creştere de 15 miliarde de lei. Chiar în condiţiile în care dobânzile au fost extrem de mici, real negative. Populaţia a economisit anul trecut mai mult în valută, unde creşterea a fost de 12,9%, soldul depozitelor în valută fiind echivalentul a 118,8 miliarde de lei.

Băncile, în special cele mari (top 10 bănci deţin 82% din activele bancare şi probabil 85% din totalitatea depozitelor bancare), au exces de lichiditate, având în vedere că soldul creditelor este cu mult sub soldul depozitelor atrase atât de la populaţie, cât şi de la companii. Spre exemplu, creditele acordate populaţiei în lei au crescut anul trecut cu 15,3%, peste creşterea depozitelor, dar sunt la 136 de miliarde de lei, versus depozite de 165 de miliarde de lei.

Situaţia este “dramatică” pe componenta de valută: creditele în valută acordate populaţiei au coborât la echivalentul a 27,5 miliarde de lei, în timp ce depozitele în valută sunt de 118,8 miliarde de lei, adică băncile au un exces de 91 de miliarde de lei, echivalent în valută. Tocmai de aceea sunt bănci care nu mai oferă clienţilor români depozite în euro, sau dacă au această formă de economisire, dobânzile sunt “zero”. Spre exemplu, Banca Transilvania oferă la un an o dobândă la euro de 0,01%, iar la doi ani de 0,05%.

În încercarea de a prelua din nou controlul inflaţiei care pur şi simplu a explodat peste tot în lume, depăşind toate previziunile, BNR dar şi celelalte bănci centrale sunt nevoite să majoreze dobânzile, într-un context în care economiile încă nu şi-au revenit după criza Covid.

Băncile centrale nu au apăsat pedala pe acceleraţie pentru creşterea dobânzilor ca să nu afecteze revenirea economică.

La Bucureşti BNR ar fi majorat mai mult dobânzile şi mai repede, dar a încercat să protejeze economia în trimestrul patru, care a dat semne de reducere a creşterii cu impact asupra businessului şi a consumului.

Dacă inflaţia se va menţine la aceste niveluri ridicate mai mult timp, aşa cum cred analiştii, economiile celor care îşi ţin banii la bancă vor fi practic spulberate.

Băncile nu au cum să ţină pasul cu inflaţia (spre exemplu în SUA, la o inflaţie de 7%, în cel mai bun caz dobânda de referinţă a Fed va creşte la 1%), aşa că dobânzile real negative vor persista.

Până anul trecut, dobânda real negativă era mai mică: spre exemplu, la o inflaţie de sub 2% în Europa, dobânda la Banca Centrală Europeană era de minus 0,5%, rezultând o dobândă real negativă de 2,5%. La o inflaţie de 5% în Europa, dobânda real negativă a urcat la 5,5%. La Bucureşti, analiştii cred că BNR va ajunge cu dobânda de referinţă la 3,5-4%, în condiţiile unei inflaţii de 7-11%.

Problema este ce se va întâmpla în 2023, când BNR prognozează o reducere a inflaţiei spre 3,5%, asta într-un caz fericit. Băncile nu vor creşte dobânzile la depozite pentru că nu au niciun interes, pentru că au lichiditate suficientă şi pentru că dobânda la care pot să se împrumute la BNR (acum este de 3,5%) este cu mult sub inflaţie.

Creditele sunt legate de ROBOR pentru companii, la care se adaugă marja băncii. ROBOR-ul a urcat acum la 3,59% şi se îndreaptă spre 4%.

Pentru persoanele fizice dobânzile de referinţă sunt IRCC şi ROBOR. La IRCC există acest decalaj de 6 luni în urmă, care ţine IRCC-ul jos (acum este de 1,17%, nivel de referinţă pentru primul trimestru din acest an).

Deşi ROBOR-ul a crescut substanţial (spre exemplu, faţă de acum un an creşterea este de aproape 250%), dobânzile efective de tranzacţionare de pe piaţa interbancară sunt mai mici, aşa că IRCC-ul, care se calculează pe baza tranzacţiilor efectuate, nu va ajunge la acelaşi nivel ca ROBOR-ul.

ROBOR este mai mult o dobândă de viitor, care urmăreşte inflaţia şi alte evenimente, şi oricum băncile tranzacţionează prea puţin între ele la aceste cotaţii.

Populaţia îşi poate proteja prea puţin economiile de această inflaţie întrucât dobânzile de la bancă şi dobânzile de la titlurile de stat nu vor creşte la nivelul inflaţiei. Problema este că şi la euro dobânzile sunt real negative.

Dacă îţi ţii banii în euro, te poţi proteja de o creştere a cursului valutar leu/euro.

Dar dacă creştea cursului valutar este sub dobânda bancară la lei, cei care au depozite în euro pierd.

Oricum ar fi, cei care au depozitele bancare în lei şi în euro în această perioadă, care va ţine mai mult decât aşteptările, pierd din valoarea banilor.