A fost semnat contractul pentru realizarea proiectului tehnic al drumului expres Oradea-Arad
Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că joi a fost semnat contractul pentru actualizarea studiului de fezabilitate şi realizarea proiectului tehnic pentru drumul expres Oradea – Arad.
Documentul a fost semnat în Oradea de preşedinţii consiliilor judeţene din Arad şi Bihor, de primarii din Arad şi Oradea şi de reprezentanţii firmei care vor realiza lucrarea. Valoarea contractului este de aproape 40 de milioane de lei.
Autorităţile au stabilit şi paşii care trebuie urmaţi: în luna iulie vor fi colectate datele necesare pentru ca proiectanţii să înceapă trasarea rutei finale.
„Scopul nostu este ca toată documentaţia să se termine mai repede decât termenele stabilite prin contract, în aşa fel încât să putem începe şi lucrările până la finalizarea perioadei de finanţare care se încheie la sfârşitul anului 2023. Într-o primă parte a acestor lucrări de proiectare, vom stabili toate problemele care ţin de trasee, pentru a putea să definitivăm traseul, ţinând cont de planurile de urbanism ale localităţilor care sunt traversate de drumul expres, de reţelele furnizorilor de utilităţi, Transelectrica, Transgaz, reţele de apă şi canalizare, de proiectele de dezvoltare pe care le au fiecare dintre primării în zonele respective, de lucrări hidrotehnice. După ce vom stabili traseul, se va trece efectiv la lucrările topografice, la studiile geologice care trebuie făcute, în aşa fel încât să putem ca în cursul anului viitor să avem acest studiu de fezabilitate şi proiectul tehnic recepţionat şi avizele obţinute de la autorităţi”, a declarat Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.
„Drumul Expres Oradea – Arad va asigura pentru locuitorii Municipiului Oradea o legătură importantă cu Autostrada A1. Aceste proiecte mari de infrastructură sunt necesare ca oraşul nostru să se dezvolte în continuare şi să avem o conectivitate bună cu Europa”, a adăugat Florin Birta, primarul Oradei.
Conform proiectului, drumul expres va străbate judeţele Bihor şi Arad şi va avea o lungime totală de aproximativ 134,5 km. Drumul va avea profil de autostradă cu trei benzi de circulaţie pe sens pe o distanţă de 14,6 kilometri, profil de autostradă cu două benzi pe sens pe o distanţă de 43,5 km şi profil de drum expres cu două benzi de circulaţie pe sens pe 76,4 kilometri. Lungimea traseului poate suferi modificări în urma actualizării SF-ului.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro