A treia emisiune de titluri de stat Fidelis de anul acesta, listată joi la Bursa de Valori Bucureşti. Ministerul Finanţelor a atras peste 2 mld. lei de la investitori

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 04 iulie 2024 54 afişări

A treia emisiune de titluri de stat Fidelis de anul acesta, listată joi la Bursa de Valori Bucureşti. Ministerul Finanţelor a atras peste 2 mld. lei de la investitori

Ministerul Finanţelor a atras circa 2,1 miliarde de lei (echivalentul a 435,5 milioane euro) prin cea de a treia ofertă primară de vânzare de titluri de stat Fidelis, destinată populaţiei, derulată în acest an prin intermediul pieţei locale de capital. Oferta a fost structurată în cinci emisiuni: cele în moneda naţională au însumat subscrieri în valoare de 942,7 milioane lei, iar cele două emisiuni în moneda unică europeană au atras subscrieri de 245,9 milioane euro.  Toate cele cinci emisiuni Fidelis au debutat la tranzacţionare joi, 4 iulie, pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti.

„La această ediţie, tranşa dedicată donatorilor a atras cea mai mare sumă din toate cele şapte tranşe speciale lansate până acum, având şi cea mai mare pondere în suma totală atrasă prin toate tipurile de instrumente oferite în luna iunie. Mulţumim investitorilor şi colaboratorilor noştri, băncile din sindicatul de intermediere şi BVB, pentru încrederea în titlurile Fidelis lansate de Ministerul Finanţelor”, a declarat Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, conform unui comunicat de presă.

Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager şi Intermediar) şi Banca Transilvania (Grup de Distribuţie), precum şi de Alpha Bank România, Banca Comercială Română şi BRD – Groupe Société Générale (intermedieri).

„Mulţi dintre cei care au subscris în cadrul ofertelor Fidelis au interacţionat poate pentru prima dată cu bursa şi ne bucurăm că unii dintre ei au ales să devină investitori activi”, adaugă Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti.

În cadrul ofertei derulată în perioada 18-28 iunie, românii au plasat 14.642 de ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât şi pentru cele în euro. Prin intermediul celor trei oferte Fidelis din 2024, Ministerul Finanţelor a atras de la populaţie 7,1 miliarde de lei (1,4 mld. euro), se arată în comunicat.

Per total, prin cele 17 oferte Fidelis derulate începând cu august 2020, românii au finanţat statul cu peste 31,6 miliarde lei (6,4 miliarde euro). Dobânzile din cea mai recentă ediţie au fost cuprinse între 4% şi 7%.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.