Acţiunile Erste au picat cu 6% pe bursa de la Viena după anunţul privind rambursarea ajutorului de la stat în T3

Autor: Razvan Voican Postat la 24 iunie 2013 81 afişări

Titlurile Erste Group, acţionarul majoritar al BCR, au plonjat cu aproape 7% în această dimineaţă, până la 20,4 euro, revenindu-şi apoi uşor după ce banca austriacă a anunţat că în trimestrul al treilea va rambursa integral capitalul participativ de 1,76 mld. euro, din care 1,2 mld. euro primite de la statul austriac în 2009 pentru a face faţă şocurilor de pe pieţe.

Acţiunile Erste au picat cu 6% pe bursa de la Viena după anunţul privind rambursarea ajutorului de la stat în T3

Titlurile Erste Group, acţionarul majoritar al BCR, au plonjat cu aproape 7% în această dimineaţă, până la 20,4 euro, revenindu-şi apoi uşor după ce banca austriacă a anunţat că în trimestrul al treilea va rambursa integral capitalul participativ de 1,76 mld. euro, din care 1,2 mld. euro primite de la statul austriac în 2009 pentru a face faţă şocurilor de pe pieţe.

Oficialii Erste evitaseră până acum să indice un orizont de timp clar privind restituirea ajutorului care a contribuit la consolidarea ratei de capital core tier 1.

După scăderea de astăzi a preţului, capitalizarea Erste a coborât la 8 mld. euro. La începutul anului preţul acţiunilor urcase spre 27 de euro.

Pentru a compensa restituirea capitalului participativ, Erste intenţionează să opereze tot în T3 o majorare de capital de 660 mil. euro. Decizia de rambursare a fost motivată prin creşterea costurilor aferente începând de anul viitor.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
erste,
actiuni,
bursa viena
/actualitate/actiunile-erste-au-picat-cu-6-pe-bursa-de-la-viena-dupa-anuntul-privind-rambursarea-ajutorului-de-la-stat-in-t3-11012289
11012289
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.