Încearcă, la ghişeul.ro, plata impozitului pe 2021...! E complicat, dar nu digitalizarea e de vină!

Am învăţat, din istorie, că fără excepţie crizele vin şi pleacă.  După ce, adesea, aduc şi schimbări de adâncime în stilul de viaţă. Amprenta crizei actuale este revoluţia digitală. Care s-a impus cu o viteză şi cu o forţă necunoscute vreodată în istorie.

Cum s-a produs miracolul? De vreo câteva decenii, de când tot vorbim despre societatea informaţională, paşii au fost puţini şi timizi. Şi iată că într-un singur an, 2020, sub constrângerea crizei actuale, lumea toată a făcut – deodată! - două schimbări care, de obicei, sunt  făcute în etape lungi, distanţate una de alta: acumulările cantitative şi saltul calitativ. A intervenit motorul care dintotdeauna, în istorie, a grăbit timpul: NEVOIA! Şi aşa cum a fost posibil ca, în numai câteva luni, marile centre ale ştiinţelor medicale din toată lumea să coopereze şi să realizeze un vaccin care, în împrejurări normale, ar fi înghiţit ani buni de cercetare, tot în câteva luni a devenit realitate si Revoluţia Digitală! O realitate care va schimba lumea!

Îndrăznesc să susţin că şi societatea românească, într-o măsură considerabilă, a reuşit – şi aş sublinia: în mod deosebit cu aportul capitalului privat!  – a reuşit, repet, să se angajeze în acest mars global al Revoluţiei Digitale şi să păstreze cât de cât cadenţa cu tot ce se întâmplă pe planetă. Şi, ca întotdeauna în istorie, şi la noi în avangardă a fost comerţul. A fost în avangardă nu numai în sensul că a deschis balul, dar a reuşit să fie şi regina balului, în  împrejurarea în care a trecut la vânzări online, venind aproape de consumatori şi încercând inovaţii simple, sisteme pe care să le înţeleagă şi să le aplice o masă cât mai mare din piaţă. Au urmat industriile si serviciile, în măsura în care „distanţarea fizică şi socială“ a impus, ca stil de relaţii noi între angajatori şi angajaţi, telemunca. Apoi, a venit rândul să fie deschisă teleşcoala, pentru că şcoala cu elevi în clase, cu studenţi în amfiteatre şi profesori la catedre a trebuit să fie închisă.

Desigur, în condiţiile noastre, deşi internetul a cunoscut salturi importante în anii din urmă şi informatica la fel - mulţi dintre  informaticienii români fiind azi răspândiţi în toată lumea, începând cu SUA şi Canada – noi avem, în practică, mari probleme cu infrastructura şi cu organizarea. Probleme de rezolvat mai sunt şi în reţeaua băncilor comerciale, dar aici, fie din proprie iniţiativă, fie la îndemnul făcut în scris de BNR, fie urmând reglementările Autorităţii Bancare Europene, digitalizarea merge înainte cu paşi mai mari.

Cei care au fost cei dintâi – cel puţin prin impresia creată de  Autoritatea pentru Digitalizarea României, care a umplut ecranele televizoarelor cu îndemnul să trecem cu toţii la plata în regim online a impozitelor şi taxelor – sunt acum cei din urmă. Încasatori de impozite şi taxe. Deşi formularistica împrăştiată de ANAF e încurajatoare. Ni se explică, pe înţelesul tuturor, cel puţin aşa este intitulat protocolul de urmat în achitarea online a plăţilor, „Cum să îţi plăteşti taxele mai simplu, mai comod şi fără comision pe ghişeul.ro“. În realitate este tocmai invers. Iar comisionul zero se transformă în pachet de nervi. Specialiştii de la ANAF n-au înţeles secretul digitalizării. Şi anume, că ei ar fi trebuit să  muncească din greu ca utilizatorii sistemului să se descurce mai uşor.

La sfârşitul anului trecut am scris, în ZF, că din martie 2020,  de când coronavirusul răvăşeşte viaţa  întregii  lumi, două profeţii sunt continuu alimentate cu idei de largă circulaţie. Una susţine că fenomenul globalizării, zdruncinat acum de măsurile de distanţare socială, îşi va reveni după criză şi va cunoaşte o extensie necunoscută până acum. Cealaltă, de la polul opus, vede cum globalizarea pierde teren în împrejurarea în care marile puteri, cu deosebire, pierd interesul pentru restul lumii în măsura în care fiecare dintre ele este preocupată de ce se întâmplă în propria cetate.

Mai aproape însă de adevăr, o a treia viziune – una dintre acelea care provoacă şocuri – s-a impus de îndată ce a urcat pe scena publică. Nu are legătură cu dezbaterea profeţiilor, deşi deschide şi o fereastră spre viitor. Dar reuşeşte să completeze conturul paradigmei actualei pandemii, pe care o diagnostichează ca fiind unicul fenomen cu adevărat global din istoria omenirii.

De reţinut: unicul fenomen cu adevărat global din istoria omenirii! Şi chiar dacă unicitatea – ca fenomen global! – a tragediilor şi dramelor provocate de COVID-19 în toată lista celor 200 de ţări din ONU este discutabilă, argumentele ce o susţin sunt puternice. Pentru că, într-adevăr, alte fenomene – între care marile conflagraţii, marile crize sau olimpiadele, care s-au bucurat şi ele de un interes global – deşi au fost numite... mondiale, n-au acoperit niciodată prin efecte şi interes întreaga planetă. Pe când actuala pandemie n-a cruţat nimic şi pe nimeni.

Şi iată cum, sub constrângerea pandemiei, Revoluţia Digitală tinde să devină cel de-al doilea fenomen global din istoria omenirii. Nu vă grăbiţi să-mi reproşaţi că am uitat de foc, de roată, de monedă, de băncile de afaceri şi de băncile centrale, de maşina cu aburi şi de revoluţia industrială în general, de avioane, de aparate de radio şi de televiziune, fenomene care nu doar că sunt globale, ci au şi contribuit la naşterea şi dezvoltarea globalizării. Să nu uităm însă că toate aceste fenomene au apărut în câte un colţ de lume, au evoluat încet şi s-au globalizat... unele în zece ani, vezi penicilina, altele în

200 de ani, vezi busola. Şi chiar praful de puşcă  a avut nevoie de mult timp până când s-a... globalizat. Ca şi bancnota, care a parcurs o întreagă istorie ca să ajungă din China în Europa sau în America. În timp ce explozia revoluţiei digitale, cu acumulări cantitative şi saltul calitativ săvârşite deodată, a avut nevoie de câteva luni ca să-şi impună conceptul şi de mai puţin de un an ca să acopere planeta.

Şi acesta e doar începutul...