Afacerea The Wall: concertul i-a adus lui Waters 50 de milioane de dolari intr-un singur an
Albumul The Wall a fost lansat de Pink Floyd în noiembrie 1979; este cel de-al 11-lea album al formaţiei şi, în timp, a suferit o sumedenie de adaptări şi interpretări. Discul se află în topul vânzărilor, iar revista Rolling Stone în plasează pe locul 87 în lista "The 500 Greatest Albums of All Time". Cele mai multe cântece au fost compuse de Roger Waters, unele de David Gilmour şi câteva, printre care "Another Brick în the Wall 2", "The Thin Ice" sau "Run Like Hell" de cei doi muzicieni.
Turneul iniţial The Wall s-a desfăşurat între 1980 şi 1981 şi a adus în prim plan unele elemente care apar şi în concertul din 28 august de la Bucureşti al lui Roger Waters. În primul rând este vorba de zidul care este construit şi apoi dărâmat pe scenă, dar şi de jocurile de lumini sau imaginile proiectate.
În 1990, după ce părăseşte formaţia Roger Waters pune în scenă "The Wall – Live in Berlin", concert care se leagă direct de căderea Zidului Berlinului. Au plătit bilete 350.000 de oameni, dar înainte de spectacol porţile au fost deschise şi alţi 100.000 de spectatori au intrat în spaţiul dintre Postdamer Platz şi Poarta Brandenburg. Au cântat, cu Waters, Scorpions, Sinead O'Connor, Bryan Adams şi mulţi alţii.
Din acest "zid live" îşi trage seva actuala perfomanţă a lui Waters, concertul "The Wall Live", început în septembrie 2010 în Canada. 56 de concerte desfăşurate în America de Nord au adunat 89,5 milioane de dolari, acesta fiind al doilea cel mai profitabil concert al anului 2010 din zonă şi al şaselea cel mai profitabil din lume.
Unele numere sunt impresionante: în Buenos Aires, de exemplu, au fost vândute peste 430.000 de bilete (încasări de aproape 38 de milioane de dolari), în Quebec încasările au fost de 7,3 milioane dolari, în Philadelphia 4,2 milioane dolari, în Sao Paulo de 12,5 milioane dolari.
Cu totul, până la finele lui 2012, The Wall Live a fost urmărit de 3,299 milioane de oameni iar încasările totalizau 377,3 milioane de dolari.
Roger Waters, care va împlini pe 6 septembrie 70 de ani, are o avere estimată la circa 230 de milioane de dolari, în creştere de la cele 180 de milioane de dolari din 2012.
A părăsit Pink Floyd la mijlocul anilor '80, a încasat şi încasează în continuare sume importante în urma celor 200 de milioane de albume vândute de formaţie şi din concerte. Este reprezentat de patru companii: Roger Waters Limited, Roger Waters Music Overseas Limited, Roger Waters Music UK Limited şi Rue 21 Productions Limited.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro