Afaceri de la zero. Tiberius Creţu şi Mihai Grama au investit 50.000 de euro în două barbershop-uri în Bucureşti: În 2015 aveam doar patru concurenţi
Tiberius Creţu şi Mihai Grama au deschis primul barbershop – frizerie într-o formă modernă – sub numele Mr. Blade în anul 2015, pe strada Ion Brezoianu din Bucureşti. Patru ani mai târziu, în 2019, au inaugurat al doilea spaţiu de acest tip, pe aceeaşi stradă.
Primul barbershop a necesitat o investiţie de 20.000 de euro, iar al doilea – de 30.000 de euro.
Tiberius Creţu şi Mihai Grama au deschis primul barbershop – frizerie într-o formă modernă – sub numele Mr. Blade în anul 2015, pe strada Ion Brezoianu din Bucureşti. Patru ani mai târziu, în 2019, au inaugurat al doilea spaţiu de acest tip, pe aceeaşi stradă.
„La momentul respectiv (în 2015 – n. red.), în Capitală existau doar patru barbershopuri. Totul a luat naştere în urma discuţiilor cu prietenii, care ne povesteau că-şi doresc un loc cu servicii dedicate exclusiv bărbaţilor. Am pornit la drum cu un concept venit din Australia, care presupunea un mix între atelier de motociclete custom (personalizate – trad.), un salon de tatuaje, un barbershop şi un bar“, povesteşte Tiberius Creţu.
Au început cu barbershopul, însă în continuare au în plan să concretizeze hub-ul pe care şi l-au imaginat. Primul barbershop a necesitat o investiţie de 20.000 de euro, iar al doilea – de 30.000 de euro. De-a lungul timpului, tot profitul obţinut din cele două localuri a fost reinvestit.
„La început, am avut surse proprii de finanţare, economiile noastre. Când deschizi un barbershop, investiţiile merg către scaune – un scaun costă cam 1.500 de euro, iar noi avem nouă -, maşini, foarfeci, design, amenajare, angajaţi“, a explicat Tiberius Creţu la emisiunea online ZF Afaceri de la zero.
În cele două barbershopuri Mr. Blade lucrează 12 angajaţi, iar anul trecut cifra de afaceri generată de acestea a fost de 100.000 de euro, cu un profit de 20.000 de euro. În activităţile efective nu se implică şi cei doi antreprenori, ei neavând experienţă în domeniul frizeriei. Tiberius Creţu a lucrat în domeniul turismului până la vârsta de 30 de ani, iar Mihai Grama este de profesie designer de produs şi designer de interior, el fiind, de altfel, cel care s-a ocupat de amenajarea barbershopurilor.
„În 2015, piaţa era la început, abia se contura o nişă. Când am deschis, am avut o oarecare teamă, dar lumea a avut încredere în noi. Ne aşteptăm ca piaţa să ajungă la saturaţie, să se trieze volumul de spaţii de acest tip“, a spus Mihai Grama.
Un pachet care include tuns, spălat, masaj capilar şi styling costă 70 de lei la Mr. Blade, iar un bărbierit tradiţional cu briciul şi prosop la cald costă 50 de lei. „Cel mai solicitat serviciu este pachetul care include tuns şi aranjarea bărbii, care costă 90 de lei. Cel mai dificil lucru de-acum înainte ne va fi să atragem mai mulţi clienţi, mai ales că nu oferim servicii ieftine“, spune Tiberius Creţu.
Momentan, cei doi antreprenori lucrează la un magazin online cu produse pentru îngrijirea părului şi a feţei şi vor să dezvolte un kit de călătorie cu produse de mici dimensiuni, care ocupă puţin loc în bagaj.
„În continuare vrem să deschidem spaţiul mai complex la care ne-am gândit de la început. Căutăm spaţiul cel mai potrivit, avem câteva în vizor. Intenţia noastră în viitor este să cumpărăm spaţiile, pentru că este mult mai uşor să faci schimbări când eşti proprietar decât atunci când eşti în chirie“, spune Mihai Grama.
Pentru a se dezvolta, el şi Tiberius Creţu se inspiră din ţări precum Portugalia sau Anglia, mai evoluate în ceea ce priveşte piaţa barbershopurilor.
„Clienţii noştri vin din diverse domenii, de la zona creativă – designeri, arhitecţi, publicitari, artişti – până la oameni din domeniul corporate şi antreprenori. În general, sunt clienţi cu venituri medii spre mari, pentru care imaginea este foarte importantă“, spune Tiberiu Creţu.
Datele statistice arată că firmele cu activitate în domeniul frizeriei şi coafurii au fost cele cu cea mai mare frecvenţă în rândul companiilor înfiinţate în ultimii cinci ani de antreprenorii născuţi după anul 1990, arătând astfel că piaţa de profil este pe un trend ascendent.
ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
- Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
- În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro