100 Cele mai puternice femei din business. Angela Elisei-Grebănaş, Head of treasury al Superbet Group, CFO al Superbet România şi membră a Consiliului de Administraţie al Fundaţiei Superbet, Superbet Group
Cifră de afaceri: N/A
Profit net: N/A
Număr de angajaţi: 4.500 + (corporate şi retail)
Biografie: Angela Elisei-Grebănaş ocupă, în prezent, poziţia de CFO pentru Superbet România şi head of group treasury în cadrul Superbet Group. Cu o experienţă de peste 20 de ani în domeniul financiar, ea a deţinut poziţia de CFO în cadrul mai multor companii din sectorul prelucrării lemnului, activând, ulterior, în domeniul industria de tech & entertainment.
► Mi-au plăcut dintotdeauna cifrele, dar nu anticipam că voi ajunge să lucrez într-un business atât de complex precum este industria de pariuri sportive. Dar, după cum spunea şi celebrul matematician John Nash Jr., nu trebuie să fii matematician ca să simţi cifrele. Prin urmare, am dezvoltat o pasiune pentru cifre şi mi-am construit cariera în jurul lor. După absolvirea facultăţii, am lucrat, în paralel, în contabilitate şi ca asistent universitar la Universitatea „Spiru Haret”. Am trecut prin mai multe sectoare de activitate, până să ajung în gambling.
► Iniţial, am fost deschisă să accept o provocare despre care nu ştiam foarte multe detalii, dar pot spune că realizările au depăşit cu mult aşteptările. Să lucrezi cu cel mai mare fond de investiţii din lume, care deţine active de o mie de miliarde de dolari, este o experienţă la fel de valoroasă precum un MBA în domeniul financiar. Ca să putem înţelege ce înseamnă Blackstone, trebuie să ţinem cont de faptul că a obţine un loc de muncă entry-level în cadrul acestui grup este de 12 ori mai greu decât să fii acceptat la Harvard, rata de selecţie a candidaţilor fiind de 0,3%. Când ai de gestionat peste 2.000 de conturi bancare şi ai minimum 20 de bănci partenere, să ocupi funcţia de trezorier al unui grup cu business în peste zece teritorii şi cu rulaje atât de mari chiar este o provocare.
► În 20 de ani mă văd tot parte din povestea Superbet, lucrând cu echipe la fel de profesioniste, alături de care vom integra aplicaţii sofisticate de inteligenţă artificială. Va fi o provocare pentru mine să ţin pasul cu inovaţia şi să o integrez în pe zona mea de activitate, dar rămân constant deschisă să învăţ lucruri noi, alături de oamenii cu care lucrez zilnic.
Ca grup, avem mereu provocări pe care le rezolvăm, mai ales că operăm în mai multe regiuni şi continuăm să ne extindem pe plan global. În viitorul apropiat, este evident că răspândirea instrumentelor de inteligenţa artificială (IA) va aduce schimbări semnificative şi în munca unui trezorier. De aceea, în 20 de ani de acum, mă aştept să fim asistaţi în munca noastră de instrumente mult mai sofisticate. Datele obţinute în timp real şi analizele predictive furnizate de IA vor schimba felul în care noi, trezorierii, gestionăm cash flowul şi riscurile, într-un mediu din ce în ce mai digitalizat. Practic, perspectivele pentru optimizarea operaţiunilor devin nelimitate. Este o evoluţie care va susţine ambiţiile Grupului Superbet de a deveni liderul global al industriei de pariuri sportive.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro