A pornit o afacere cu 25.000 de dolari într-un apartament din Bucureşti, iar acum are încasări de 2 milioane de euro

Postat la 13 ianuarie 2017 597 afişări

De la un mic salon de coafură într-un apartament din Capitală, deschis cu 25.000 de dolari şi dedicat celor cu dare de mână, Gett’s a tot crescut în ultimile două decenii şi a ajuns la încasări anuale de 2 milioane de euro. Reţeaua e formată acum din opt spaţii, iar antreprenorul Lucian Miess are planuri clare de extindere, miza fiind parteneriatul cu alţi întreprinzători, dar şi dezvoltarea de saloane mass-market.

„Acest gen de afacere este oglinda perfectă a vieţii sociale în cadrul unui oraş. Până la urmă, nu sunt servicii fără de care viaţa nu poate merge mai departe, iar profilul clientului variază în funcţie de puterea financiară. Totul ţine de puterea economică”, declară Lucian Miess, fondatorul reţelei Gett’s. De-a lungul a 20 de ani de activitate, în activitatea firmei s-a reflectat evoluţia preferinţelor clientului, iar încasările au crescut constant, chiar şi în timpul crizei.

„La anul, în martie, facem 20 de ani de existenţă. E mult de povestit. Am fost la un campionat mondial în Washington, în 1996, şi am rămas foarte plăcut impresionat de dimensiunea unei industrii care la noi în ţară nu exista”, povesteşte Miess despre începuturile businessului. Singurii jucători pe piaţa de profil din România erau, pe atunci, saloane înfiinţate în perioada comunismului. Pe-atunci, clienţii cu venituri medii nu erau vizibili, spune antreprenorul, povestind că se remarcau doar „câţiva fericiţi ai sorţii”, spune fondatorul Gett’s, referindu-se la clienţii cu dare de mână. Tocmai aceştia au fost miza principală în momentul în care s-a conturat ideea afacerii, croită după modele vestice „din toate punctele de vedere – ca atitudine, ca dezvoltare, ca educaţie”.

Aşadar, cu 25.000 de dolari, într-un apartament modern de pe Bulevardul Unirii, s-au pus bazele Gett’s Hair Studio, un spaţiu cu trei posturi de lucru, care se adresa unei nişe „ce a ieşit din presiunea «casă, masă, pat», şi se adresa clientelor preocupate de carieră, imagine, personalitate”, explică fondatorul. „Ne-am adresat, de la început, zonei de vârf a piramidei. Dar cu cât te duci mai sus spre vârf, cu atât este mai îngust; nu te adresezi unor volume, ci unor unităţi. De aceea, locaţiile Gett’s Hair Studio au fost mici, intime, cu servicii adăugate”, adaugă el, clasificându-şi spaţiile cu cinci şi patru stele, în funcţie de cât de complexe sunt serviciile oferite – de pildă valet pentru parcarea maşinii.

Unităţile de cinci stele au funcţionat individual până în 2003, când deja apăruseră multinaţionale, iar pătura medie a populaţiei începea să prindă contur. Atunci au fost lansate Gett’s Colour Bar, unităţile din malluri, de patru stele, cu servicii mai accesbile. Între timp, odată cu creşterea afacerii, reţeaua s-a extins şi are astăzi trei saloane de cinci stele, în spaţii ca hotelul Radisson Blu, JW Marriot Grand Hotel, complexul rezidenţial InCity Residence şi cinci saloane în Bucureşti Mall, AFI Palace Cotroceni, Mega Mall, Iulius Mall din Cluj şi, cel mai recent, în ParkLake. În cadrul saloanelor Gett’s de cinci stele, preţurile serviciilor diferă în funcţie de experienţa stiliştilor, aceştia fiind împărţiţi pe cinci niveluri. Astfel, pentru a se coafa, o clientă poate plăti de la 31 de lei la un ucenic până la 71 de lei la un profesionist cu ultimul grad sau între 217 lei şi 397 de lei pentru un vopsit păr lung.

Reţeaua este operată de firma Ingo Trade, care are mai multe activităţi, iar Miess spune despre afacerea Gett’s că a trebuit să o subvenţioneze vreme de mai mulţi ani, deoarece „nu a fost visul meu să am un salon, ci să creez o industrie pe acest profil şi să ocup o cotă de piaţă importantă”. Drept urmare, Gett’s are astăzi diverse activităţi conexe, în aval şi amonte, aferente acestui domeniu. Saloanele au activităţi doar pentru consumatori, dar antreprenorul a dezvoltat şi alte activităţi, ca cele din domeniul publishing - revistele Estetica, pentru care compania are licenţă în România şi Moldova, şi Gett’s Highlights Magazine; în plus, Miess are şi o firmă pentru importul de echipamente, aparatură pentru saloane, dezvoltare de software special pentru domeniu, servicii de design etc.

În cei 20 de ani de existenţă, Gett’s a deschis circa 14 locaţii, unele dintre ele fiind înlocuite sau renovate, iar antreprenorul spune că doar patru dintre acestea au fost făcute cu capital propriu. „Gett’s este astăzi mai mult un partener decât un dezvoltator cu capital propriu; avem diverse formule de parteneriat”, susţine Miess. Mai exact, a dezvoltat trei pachete de colaborare în regim de franciză, respectiv consultanţă, licenţă şi franciză full package. „Avem un manual operaţional de 300 de pagini”, explică antreprenorul, care enumeră că reţeta afacerii vizează deopotrivă trainingul staffului, al oamenilor din recepţie, softul personalizat, amenajarea, contractarea, discounturile pe care le primesc saloanele afiliate de la furnizori, grafică, logistică. Cel care îşi doreşte o franciză, spune Lucian Miess, trebuie să fie o persoană care deopotrivă să poată susţine investiţia de început, dar şi să aibă talent managerial şi pasiune pentru domeniu.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.