Nu vă spun cât am investit până acum. Dacă vă spun, citeşte soţia mea şi ne certăm.“ Florin Bejan, proprietarul reţelei de magazine de vinuri premium Vinexpert, nu vorbeşte uşor despre cifrele afacerii sale, dar este exuberant când începe să descrie un vin bun şi când explică despre cât de important este să-l asociezi cu mâncarea potrivită. În 2009 prelua o afacere care număra două magazine în Bucureşti, iar astăzi vinde peste 12.000 de sticle de vin premium pe lună, într-o reţea care numără şase magazine proprii şi o franciză.

„Eram client fidel al magazinului înainte de 2009. Mă ştiam de ceva timp şi cu Cătălin Păduraru (unul dintre fondatorii Vinexpert - n.red.). Mergeam, cumpăram una-alta, când la un moment dat am auzit de oportunitatea asta, printr-un prieten comun. El îmi spusese că afacerea ajunsese la un plafon de dezvoltare şi căutau un potenţial partner“, povesteşte Bejan într-o după-amiază de mai, în wine bar-ul din Calea Victoriei, cea mai recentă investiţie a companiei, care a costat 200.000 de euro.

„Eu am avut întotdeauna două hobby-uri: discurile pe vinil şi să cunosc vinul. Dar hobby-ul e una, iar businessul e alta“, spune proprietarul Vinexpert, menţionând că, după estimările lui, afacerea ar trebui să ajungă în 2015 la 2 milioane de euro, cu aproape 40% mai mult decât atunci când a preluat-o. Împărţită la un bon mediu de 50 de lei, valoarea se traduce în circa 150.000 de sticle vândute anual. Trendul este de creştere, iar anul viitor ar putea egala cea mai bună performanţă de până acum, din 2011, dar antreprenorul se menţine rezervat. „Nu e un business simplu. Lumea crede că e cool acum să faci un wine bar, dar e o afacere complexă. Dacă nu eşti pregătit să susţii măcar un an de zile locaţia, mai bine îţi vezi de altă treabă“, argumentează Bejan.

Piaţa de vinuri premium din România „e foarte arătoasă", după cum o descrie proprietarul Vinexpert, dar are o pondere destul de mică în total. Estimările pesimiste, precum cele ale lui Bejan, o plasează la circa 10-12% din total, în timp ce versiunile optimiste urcă până aproape de 20%, respectiv echivalentul a 20‑40 de milioane de euro. O sticlă de vin bun poate ajunge la câteva sute de lei, dar de fapt preţul de plecare este mult mai jos, explică şi exemplifică Florin Bejan: „Noi avem un vin argentinian, Malbeq, cu un scor Parker de 88 de puncte (din 100 posibile - n.red.), care se vinde la raft cu 38 de lei sticla. Anul trecut a fost desemnat vinul anului. Sunt multe vinuri bune şi accesibile care provin din Lumea Nouă, din ţări ca Argentina sau Chile“. Rafturile Vinexpert numără „câteva mii de etichete“, provenind de la circa 100 de podgorii din străinătate, dar şi de la 20 de podgorii din România.  În termeni de preferinţe, cele mai căutate soiuri de vin premium sunt Sauvignon Blanc, rozé din regiunea Provence şi Languedoc, iar, dintre vinurile roşii, etichete din Franţa, Argentina şi Chile.

„La noi în ţară, zona de producători premium a fost foarte rarefiată, dar acum e zona care promite cel mai mult, din punctul de vedere al calităţii. Acum găseşti podgorii bune peste tot. La un moment dat lumea suferea de sindromul «Dealu Mare»: toate vinurile bune se făceau la Dealu Mare. Din fericire, s-a rezolvat asta, iar acum găseşti vinuri bune peste tot“, spune Bejan. Podgoriile româneşti au beneficiat înainte de aderarea din 2007 de fonduri de preaderare pentru reconversia plantaţiilor de viţă-de-vie în soiuri nobile, iar proprietarul Vinexpert consideră că România începe să culeagă în prezent adevăratele roade ale acestui proces: „O viţă-de-vie îşi arată roadele adevărate după 5-7 ani. După părerea noastră, va începe o perioadă de supraproducţie“.

Ce le lipseşte însă podgoriilor româneşti este tradiţia în procesul de fabricaţie a vinului. Dacă în Franţa foarte mulţi producători de vin continuă de fapt afacerea de familie pornită în urmă cu mai multe generaţii şi reuşesc astfel să aibă o viziune clară asupra modului cum se vor coace strugurii an de an, în România sincopa comunistă i-a forţat practic pe cultivatorii din prezent să o ia de la zero. România are circa 180.000 de hectare de viţă-de-vie plantată, la fel ca Chile, însă cea mai mare meteahnă a pieţei locale este fragmentarea foarte mare a parcelelor, ceea ce face dificilă exploatarea corespunzătoare a potenţialului viticol. „La noi nu e ca în Burgundia. Acolo, dacă te costă 1,5 milioane de euro hectarul de teren, îţi permiţi să ţii o podgorie pe şase hectare. Aici ce să faci cu şase hectare?“, întreabă retoric Bejan.

„Avem un contract cu un producător din regiunea Provence care face vinuri rozé de aceeaşi calitate de 250 de ani, în aceeaşi familie. În România nici nu poţi vorbi de aşa ceva. Am avut o perioadă de 50-60 de ani în care Partidul (Comunist - n.red.) cerea volume: cum era la porumb, aşa şi la viţa-de-vie. Pe ei îi interesa să facă volume. N-a avut nimeni nicio emoţie în privinţa calităţii. Sunt legende despre marele vin pe care-l bea Ceauşescu, dar sunt doar legende“, opinează managerul, care îşi păstrează pesimismul când vine vorba despre evoluţia pieţei: „E o bălteală. Credem că avem creştere economică, dar eu n-am regăsit-o în compartamentul unor consumatori care câştigă totuşi peste medie. Tendinţa a fost de creştere până undeva în 2011-2012, dar în momentul de faţă aş spune că e de fapt ponderată. Motivele se leagă de criza economică prelungită, realitatea este că încă n-am scăpat de ea“.

Ce s-a schimbat totuşi este comportamentul mai educat al consumatorilor români. Călătoresc mai mult, uneori îşi aleg traseul de vacanţă în funcţie de circuitul viticol, când revin în ţară vor să retrăiască experienţa de degustare din concediu şi majoritatea dintre ei asociază vinul cu un fel de mâncare. „Lumea se ghidează şi după preferinţele culinare. Ar fi cel puţin obscen să bei un Sauvignon Blanc dacă inviţi prietenii la o friptură de miel. Cei mai mulţi clienţi vin şi ne spun, am o petrecere, cam ăsta e meniul, ce ne recomandaţi?“, spune cu plăcere omul de afaceri.

O altă schimbare pe piaţă vine dinspre o categorie nouă de consumatori, spune Bejan, şi anume tinerii de peste 20 de ani: „Ce e interesant la categoria asta e că preferă vinul în loc de bere şi shot-uri, pentru a se deosebi de alte categorii de tineri de aceaaşi vârstă. Nu e nimic rău în asta, dar e un trend, aşa, uşor snob. Important e că, dacă ajung unde trebuie, încep să înveţe cât de cât despre vin şi asta e foarte bine“.