Absolventul de ştiinţe economice care vrea să redeseneze silueta feminină
Sorin Moldoveanu are 28 de ani, este licenţiat în economie şi drept, iar începutul de an a coincis cu primii săi paşi ca antreprenor, în domeniul costumelor la comandă. Este încredinţat că va găsi şi clientelă feminină, fiind primul care propune acest serviciu pe piaţa românească. A pornit din start cu un logo - Sir Ludovic -, cu site funcţional, cu sediul aranjat, iar bilanţul primei luni de funcţionare se sumarizează cu o rată de succes de 30% - trei comenzi de pe urma a zece întâlniri cu clienţii.
Căderea Bastiliei este străduţa din apropierea Pieţei Romane, din Capitală, unde se află sediul Sir Ludovic, despre care Sorin Moldoveanu povesteşte că este o afacere în stadiu incipient. Numele străzii completează brandul ales pentru firmă, inspirat de prenumele bunicului său, care a fost croitor la sat. „Un om foarte muncitor de la care am rămas cu foarte multe valori. Am pus titulatura Sir, în faţa numelui, pentru că vreau să le atribui oamenilor care îmi trec pragul – doamne sau domni – un titlu în plus. Titulatura de «sir» mi s-a părut foarte interesantă“. O altă concidenţă este legată de faptul că regele Ludovic al XIV-lea al Franţei a fost primul care a impus ca personalul de la curtea sa să poarte o ţinută formală.
Cu o experienţă de patru ani în domeniul costumelor realizate la comandă într-o firmă de profil, a hotărât să meargă pe propriul drum şi a pregătit încă de anul trecut primii paşi ai afacerii, în colaborare cu Ion Zaharia, care a început să lucreze în croitorie din 1983.
Pe parcursul celor patru ani în care a fost consilier vestimentar, Moldoveanu a întâlnit clienţi cărora le-a creat ţinute de business sau de ocazie, povesteşte tânărul antrepreprenor, aşezat - cum altfel? - într-un fotoliu stil Ludovic. A investit 20.000 de euro, din fonduri proprii, pentru startul afacerii şi spune că poate creşte această sumă, în continuare, dar că se aşteaptă ca până la finalul anului să ajungă la break-even.
Ceva mai puţin de 20 de firme au activităţi pe nişa costumelor la comandă, estimează Sorin Moldoveanu, care apreciază că numărul potenţialilor clienţi din Capitală se plasează între 50.000 şi 100.000, „manageri sau antreprenori, angajaţi în corporaţii, care ştiu despre ce este vorba, că îşi pot face un costum care să stea perfect şi mai toţi au conformaţii diferite. Avem şi o piaţă relevantă pentru costume de evenimente“. Un astfel de client îşi cumpără între şapte şi zece costume pe an, iar numărul de cămăşi este, de regulă, mai mare, astfel încât pentru o firmă de profil o singură comandă poate ajunge la 30-40.000 de lei, incluzând mai multe ţinute, cămăşi sau cravate. Şi cum încearcă marea cu degetul adresându-se, din start, şi doamnelor care îşi doresc costume la comandă, Moldoveanu estimează totuşi că numărul lor este mai mic, dar completează că astfel de cliente „sunt obişnuite cu conceptul de comandă, au croitor la care merg. Pentru costume la comandă există cerere şi cred că e o nişă pe care să ne aşezăm“.
Un client din mediul de afaceri este obişnuit să aibă multe costume, afirmă Moldoveanu. „Ca număr de ţinute se recomandă cinci costume pe care să se poată baza – cele clasice – blue navy, gri petrol, negru de ceremonie, unul în dungi şi unul în carouri. Acest tip de client este obişnuit să-şi facă în medie 7-10 costume pe an, nu le poartă mai mult de 12 luni sau rămâne cu unul-două din linia pe care şi-o face la un moment dat.“
Întrebat de ce a ales calea antreprenoriatului, spune că povestea sa „este clasică“. Părinţii au plecat din ţară, în Italia, tatăl în 1999 şi mama în 2003, şi a rămas acasă doar cu fratele mai mic cu un an, pe vremea când era în primul an de liceu; precizează că părinţii i-au ajutat şi continuă să-i ajute, dar, rămânând singuri, au învăţat să aibă grijă de ei. „Aşa probabil s-a născut şi dorinţa de a fi pe cont propriu.“ Interesul pentru antreprenoriat s-a accentuat în facultate – este licenţiat al studiilor de relaţii economice internaţionale din cadrul ASE şi al celor de drept ale Universităţii Nicolae Titulescu; a urmat şi un masterat, la ASE.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro