Pablo Fernández Álvarez, fondator şi CEO al Clidrive, este un antreprenor de origine spaniolă care jonglează cu suc-ces între multiple pasiuni şi provocări. Fost înotător de performanţă, actual investitor şi mentor pentru sute de start-up-uri, Pablo Fernández combină disciplina sportivă, dragostea pentru tehnologie şi o abordare umană în afaceri, cu un stil de viaţă care inspiră nu doar comunitatea antreprenorială, ci şi pe cei care aspiră la un echilibru între viaţa personală şi cea profesională. 

Cânt la pian şi mi-aş dori foarte mult să reiau această activitate, pentru că am compus muzică la conservator, dar nu mai am timp acum, fiindcă îmi dedic timpul înotului, alergatului şi investiţiilor în afaceri. Următoarea mea provocare va fi să reiau compoziţia de muzică clasică. Tatăl meu cântă la chitară şi compune cântece. De la el a pornit această pasiune. De asemenea, şi fratele meu cântă la chitară”, a povestit Pablo Fernández Álvarez într-un interviu pentru BUSINESS Magazin. 

Dar timpul alocat artei este limitat atunci când viaţa este o cursă între antreprenoriat, sport de performanţă şi men-toring. Pentru că Pablo este omul care nu doar creează companii, ci le transformă în modele de succes – un exem-plu fiind compania Clidrive, pe care a fondat-o în 2023, o platformă de finanţare auto care conectează proprietarii de maşini cu instituţii financiare.

Platforma a generat venituri de 10 milioane de euro în primul an de activitate. 

„În Spania, de unde provin, există peste un milion de oameni care sunt respinşi de bănci atunci când cer un împru-mut sau o opţiune de leasing. Cu Clidrive, aceştia pot avea acces la o maşină, indiferent de situaţia lor financiară, iar costul este mult mai mic – în jur de 200 de euro pe lună, comparativ cu 400 de euro. Misiunea noastră este să oferim acces la mobilitate tuturor, să nu mai fie limitat doar la persoanele bogate, cu scoruri de credit bune şi salarii mari.”

De asemenea, Pablo este un mentor activ, având în portofoliu peste 100 de start-up-uri în care a investit. „Îmi place să investesc timp şi bani în alţi antreprenori din două motive: unul, pentru că îmi investesc capitalul şi obţin un ran-dament; doi, pentru că este ca şi cum un jucător de fotbal retras devine antrenor. Nu mai alergi la fel de repede, dar ai mai multă experienţă şi poţi ajuta următoarea generaţie.”

Un punct important în dezvoltarea unui start-up este momentul în care acesta trece de la o echipă de câţiva an-gajaţi la o echipă de 50-100 de angajaţi, a punctat investitorul spaniol. „Cred că atunci când treci de la 5-10 mil-ioane de euro la 50-100 de milioane este una dintre cele mai dificile etape, pentru că, în cazul meu, am avut un mare succes în primul an, obţinând venituri de aproximativ 10 milioane de euro, dar apoi trecerea la următoarea fază este o provocare. Şi multe dintre afacerile româneşti pe care le-am întâlnit se află în această etapă, unde au atins primul obstacol, adică între 1 şi 5 milioane, dar de acolo la nivelul următor este foarte greu. Şi este greu pentru că nu mai este vorba doar despre tine, ca antreprenor. Când ai o echipă mică, ca antreprenor eşti şef de vânzări, şef de marketing, şef de operaţiuni – practic, eşti în mijlocul tuturor lucrurilor.”

Însă, pentru a trece la nivelul următor, businessul are nevoie de o echipă solidă, cu un nivel de conducere de tipul C”. „Nu mai este vorba despre tine ca antreprenor, ci despre construirea şi atragerea unei echipe, iar acest lucru este foarte dificil. Ceea ce este cel mai dificil şi interesant, dar şi trist, atunci când creşti atât de repede este că oa-menii care au abilităţile necesare pentru a duce o companie de la zero la unu sau de la zero la cinci nu sunt aceiaşi care pot duce compania de la unu la zece sau de la zece la o sută.”

Astfel, una dintre cele mai mari provocări este să gestionezi aceste tranziţii cu oamenii şi să înţelegi că uneori trebuie să laşi oamenii care te-au ajutat la început să plece, a explicat Pablo. „Este ca şi cum ai spune: «Acum aducem un alt executiv». Şi uneori nu îţi place, pentru că acei oameni se simt împuterniciţi, au fost implicaţi, dar acum simt că nu mai sunt la fel de necesari. Unii pleacă, pe alţii trebuie să-i concediezi, iar uneori noii executivi pe care îi aduci au acreditări şi competenţe, dar nu se potrivesc cu cultura organizaţiei. Personal, am avut o rată de succes de 50% cu noii executivi aduşi în această etapă. De aceea, această tranziţie este cea mai dificilă – trebuie să laşi să plece unele persoane, să aduci altele, iar mulţi dintre cei pe care îi aduci nu se potrivesc culturii compa-niei. Este o perioadă de reconstrucţie a echipei pentru următoarea etapă.”

Întrebat care sunt atributele unui antreprenor de succes, Pablo a spus că nu există o trăsătură unică, însă pentru a putea avea succes şi a creşte un business trebuie să fii flexibil, deschis la ideile celor din jur, iar un element comun şi regăsit la majoritatea antreprenorilor este „rezilienţa”. „Antreprenorii de succes nu renunţă. Sunt încăpăţânaţi. Şi mulţi dintre ei sunt modeşti – nu în sensul că nu sunt încrezători, ci că sunt deschişi la învăţare. Sunt flexibili şi înţeleg că, dacă ceva nu funcţionează, trebuie să facă schimbări. Un alt aspect important este că aceşti antrepren-ori ştiu să asculte şi să se înconjoare de oameni buni. Când spun oameni buni, mă refer la mentori, investitori şi ex-ecutivi de calitate. Sunt foarte buni la atragerea talentelor şi a capitalului şi sunt povestitori excelenţi – trebuie să poată transmite un mesaj puternic, astfel încât oamenii să îşi dorească să li se alăture, fie ca investitori, fie ca an-gajaţi.”

De asemenea, antreprenorii trebuie să ştie să evolueze odată cu afacerea lor. „Asta presupune o autoreflecţie pro-fundă şi capacitatea de a înţelege dacă la un moment dat ajută sau nu compania. Mulţi antreprenori, de exemplu, la un moment dat îşi aduc un CEO care să conducă compania sau un COO puternic pentru a gestiona operaţiunile sau un CFO bun. Ei identifică propriile puncte slabe şi se concentrează pe ceea ce aduce valoare – fie că este vorba de produs, tehnologie sau vânzări”, a punctat Pablo.

Atunci când caută să investească într-o nouă idee sau să devină mentorul unui entuziast la început de drum, Pablo se uită mai întâi la trăsăturile persoanei cu care stă de vorbă, spunând că este mai interesat de om decât de busi-nessul lui. „Abordez investiţia ca pe un interviu de angajare. Îmi pun întrebarea: aş angaja această persoană în compania mea? Sau aş lucra pentru ea? Persoana trebuie să fie inspiraţională, să atragă talent şi capital. Caut trăsături excelente – poate fi orice, de la performanţe academice la realizări ca sportiv sau artist, dar trebuie să fi făcut ceva la care să se fi descurcat excelent. De asemenea, mă interesează etica muncii – dacă persoana a demonstrat că munceşte mult şi este rezilientă. Flexibilitatea este un alt aspect – ascultă, se adaptează, poate schimba direcţia”, a spus Pablo. În plus, el consideră că pentru un start-up este mai bine ca echipa să aibă doi cofondatori. „Este foarte greu pentru un singur fondator. Doi cofondatori sunt ideali – unul poate ridica fonduri, celălalt poate executa strategia.”

De obicei, Pablo investeşte în companii aflate în etapa pre-seed sau seed – moment în care start-up-urile au veni-turi sub 1 milion de euro, dar deja au o echipă de 5-15 oameni şi au început să obţină tracţiune. „În această etapă, evaluările sunt mai mici, deci intri într-un moment bun. Apoi ajut compania să definească obiective clare prin metodologia OKR (Objective and Key Results) şi să le atingă în unu - doi ani. Ofer sfaturi despre organizare, atragerea de talente, folosirea opţiunilor pe acţiuni pentru a motiva echipa, focus pe produs, piaţă şi experienţa clientului. După ce ajung la etapa profesională (series A), rolul meu ca angel investor se reduce şi atunci preiau investitorii in-stituţionali.”

Un pas greşit pe care îl fac antreprenorii la început de drum este faptul că „se întind” de la început pe prea multe pieţe în loc să aştepte până când îşi consolidează activitatea în ţara în care au avut lansarea. „Mulţi antreprenori cred că trebuie să cucerească lumea imediat. Dar majoritatea afacerilor mari au început într-un singur loc şi s-au extins abia după ce s-au consolidat bine. De exemplu, în cazul primei mele afaceri, Clicars, am ajuns la venituri de jumătate de miliard doar în Spania. Am realizat un IPO şi a fost un exit de succes, doar într-o ţară. Sau dacă te uiţi la Amazon – a rămas 10 ani doar în SUA înainte să se extindă.” În cazul Clidrive, Pablo se concentrează în prezent doar pe piaţa din Spania. „Ideea mea este să mă axez pe această piaţă şi să ating venituri de peste 100 de milioane, iar apoi, poate, să mă extind. Cred că este mai valoros să fii prezent în mai puţine pieţe, dar să ai o cotă de piaţă mare şi să fii mai profitabil, decât să te extinzi prea rapid şi să ai mai multe francize slabe sau neprofitabile.”

De asemenea, CEO-ul Clidrive consideră că succesul unui start-up stă în echilibru. „Antreprenoriatul este ca un sport de anduranţă, nu un sprint. Trebuie să-ţi controlezi nivelul de energie, să nu consumi totul într-o zi, ci să înţelegi că este o cursă pe termen lung.” Această filosofie, inspirată din cariera sa sportivă, este susţinută de un stil de viaţă sănătos. „Fitnessul mental este un rezultat al fitnessului fizic. Dacă vii la birou obosit, fără să fi dormit bine, după ce mănânci prost şi bei multă cafea, nu vei începe ziua în mod productiv. Dar dacă începi ziua făcând exerciţii, obţinând dopamină şi adrenalină, ajungi la birou energizat şi gata să «cucereşti lumea».”

Pe de altă parte, pentru Pablo înotul este mai mult decât un sport. Este un refugiu, un loc unde îşi regăseşte energia şi claritatea. „Când înot, nu mă gândesc la problemele de business şi asta mă ajută să mă întorc la treabă reener-gizat. Mulţi antreprenori intră într-un ciclu negativ sau de supra-gândire şi cred că trebuie să înţeleagă că pauzele sunt esenţiale pentru a rupe acest cerc. Înotul zilnic îmi oferă această energie pentru afaceri. Este şi un mod de a scăpa de stres. Mulţi antreprenori suferă de probleme de sănătate mintală, depresie sau stres excesiv. Cred că trebuie să fii sănătos pentru a avea o companie sănătoasă”, a spus Pablo adăugând că abordează înotul într-un mod ştiinţific, fiind un sport foarte tehnic.

„Înotul necesită îmbunătăţiri constante – modul în care îţi mişti degetele, felul în care loveşti apa. Totul se bazează pe testare. Am un laborator de înot în Madrid, cu camere şi mănuşi speciale, unde îmi analizez zilnic tehnica şi primesc feedback pentru a mă îmbunătăţi. Încerc să progresez puţin câte puţin în fiecare zi. Este foarte asemănător cu ceea ce se întâmplă într-un start-up. La început testezi lucruri, găseşti potrivirea produs-piaţă, încerci noi abordări, revii asupra lor şi îţi îmbunătăţeşti constant produsul.” Pablo este optimist şi în privinţa ecosistemului an-treprenorial românesc, chiar dacă, comparativ cu piaţa din Spania, cea locală este în urmă cu 15-20 de ani. „România este acum unde era Spania acum 15-20 de ani. Costurile sunt mai mici decât în restul Uniunii Europene, vorbiţi engleză şi multe alte limbi, dar capitalul este mai reticent. Va dura ceva timp să ajungă la nivelul Spaniei. Spre exemplu, acum 10 ani, în Spania nu existau companii unicorn (evaluate la peste un miliard de dolari). Acum avem 18. Suma totală investită în start-up-uri era de 500 de milioane de euro, iar acum este de 4 miliarde de euro. Dar astfel de lucruri nu se întâmplă peste noapte – trebuie să plantezi seminţele acum şi să aştepţi cinci ani sau mai mult pentru rezultate.”

Un avantaj al României este diaspora şi faptul că există milioane de români care trăiesc în Spania, Italia, Marea Britanie sau alte ţări, care deţin cunoştinţe şi capital, este de părere Pablo. „Dacă reuşiţi să atrageţi acest talent să revină acasă, obţineţi un potenţial imens. În cazul meu, am studiat în SUA, am lucrat în investment banking şi strat-egie, iar apoi m-am întors în Spania cu capital şi cunoştinţe pentru a începe afaceri.” Dar pentru a atrage acest tal-ent înapoi „acasă” România trebuie să implementeze politici interesante, cum ar fi taxe mai mici pentru cei care se întorc, reducerea impozitelor pentru investiţii în start-up-uri şi alte măsuri care să încurajeze expaţii să revină şi să fructifice local ce au adunat de peste hotare, punctează investitorul. El crede că România are potenţialul de a pro-duce mai mulţi unicorni, urmând exemplul UiPath. 

„Este o chestiune de timp. Ecosistemele antreprenoriale necesită răbdare. Trebuie să creştem numărul startup-urilor în fază de scale-up, să atragem capital şi să dezvoltăm o bază de antreprenori care pot deveni modele pub-lice. Din experienţa mea, în alte ecosisteme pe care le-am observat în cadrul Endeavor, este nevoie de multă răbdare. În Spania, până în 2016, nu existau unicorni – Cabify a fost primul. Apoi, în 2018, a apărut Glovo, iar în anul următor au apărut trei unicorni, apoi cinci. Este un fenomen exponenţial.”

Un lucru ce ar putea ajuta ar fi sprijinirea acelor antreprenori care conduc start-up-uri ce se află în etapa de 1-10 milioane. „Organizaţii precum Endeavor selectează companiile care au potenţialul să devină unicorni şi le oferă suport. Uneori, nu este necesar ca aceşti unicorni să fie exclusiv pe piaţa românească. Poate că România nu este o piaţă suficient de mare pentru a susţine o cerere internă puternică pentru mulţi unicorni, dar poate fi un loc bun pentru a construi companii care să creeze cerere în afara României.”

De asemenea, investitorii străini sunt interesaţi de companii care pot deveni globale şi care au acces la pieţe mari. „Acesta este un mare provocare pentru România, care nu este o piaţă mare sau matură.”

 ânt la pian şi mi-aş dori foarte mult să reiau această activitate, pentru că am compus muzică la conservator, dar nu mai am timp acum, fiindcă îmi dedic timpul înotului, alergatului şi investiţiilor în afaceri. Următoarea mea provocare va fi să reiau compoziţia de muzică clasică. Tatăl meu cântă la chitară şi compune cântece. De la el a pornit această pasiune. De asemenea, şi fratele meu cântă la chitară”, a povestit Pablo Fernández Álvarez într-un interviu pentru BUSINESS Magazin. 

Dar timpul alocat artei este limitat atunci când viaţa este o cursă între antreprenoriat, sport de performanţă şi men-toring. Pentru că Pablo este omul care nu doar creează companii, ci le transformă în modele de succes – un exem-plu fiind compania Clidrive, pe care a fondat-o în 2023, o platformă de finanţare auto care conectează proprietarii de maşini cu instituţii financiare. Platforma a generat venituri de 10 milioane de euro în primul an de activitate. 

„În Spania, de unde provin, există peste un milion de oameni care sunt respinşi de bănci atunci când cer un împru-mut sau o opţiune de leasing. Cu Clidrive, aceştia pot avea acces la o maşină, indiferent de situaţia lor financiară, iar costul este mult mai mic – în jur de 200 de euro pe lună, comparativ cu 400 de euro. Misiunea noastră este să oferim acces la mobilitate tuturor, să nu mai fie limitat doar la persoanele bogate, cu scoruri de credit bune şi salarii mari.”

De asemenea, Pablo este un mentor activ, având în portofoliu peste 100 de start-up-uri în care a investit. „Îmi place să investesc timp şi bani în alţi antreprenori din două motive: unul, pentru că îmi investesc capitalul şi obţin un ran-dament; doi, pentru că este ca şi cum un jucător de fotbal retras devine antrenor. Nu mai alergi la fel de repede, dar ai mai multă experienţă şi poţi ajuta următoarea generaţie.”

Un punct important în dezvoltarea unui start-up este momentul în care acesta trece de la o echipă de câţiva an-gajaţi la o echipă de 50-100 de angajaţi, a punctat investitorul spaniol. „Cred că atunci când treci de la 5-10 mil-ioane de euro la 50-100 de milioane este una dintre cele mai dificile etape, pentru că, în cazul meu, am avut un mare succes în primul an, obţinând venituri de aproximativ 10 milioane de euro, dar apoi trecerea la următoarea fază este o provocare. Şi multe dintre afacerile româneşti pe care le-am întâlnit se află în această etapă, unde au atins primul obstacol, adică între 1 şi 5 milioane, dar de acolo la nivelul următor este foarte greu. Şi este greu pentru că nu mai este vorba doar despre tine, ca antreprenor. Când ai o echipă mică, ca antreprenor eşti şef de vânzări, şef de marketing, şef de operaţiuni – practic, eşti în mijlocul tuturor lucrurilor.”

Însă, pentru a trece la nivelul următor, businessul are nevoie de o echipă solidă, cu un nivel de conducere de tipul C”. „Nu mai este vorba despre tine ca antreprenor, ci despre construirea şi atragerea unei echipe, iar acest lucru este foarte dificil. Ceea ce este cel mai dificil şi interesant, dar şi trist, atunci când creşti atât de repede este că oa-menii care au abilităţile necesare pentru a duce o companie de la zero la unu sau de la zero la cinci nu sunt aceiaşi care pot duce compania de la unu la zece sau de la zece la o sută.”

Astfel, una dintre cele mai mari provocări este să gestionezi aceste tranziţii cu oamenii şi să înţelegi că uneori trebuie să laşi oamenii care te-au ajutat la început să plece, a explicat Pablo. „Este ca şi cum ai spune: «Acum aducem un alt executiv». Şi uneori nu îţi place, pentru că acei oameni se simt împuterniciţi, au fost implicaţi, dar acum simt că nu mai sunt la fel de necesari. Unii pleacă, pe alţii trebuie să-i concediezi, iar uneori noii executivi pe care îi aduci au acreditări şi competenţe, dar nu se potrivesc cu cultura organizaţiei. Personal, am avut o rată de succes de 50% cu noii executivi aduşi în această etapă. De aceea, această tranziţie este cea mai dificilă – trebuie să laşi să plece unele persoane, să aduci altele, iar mulţi dintre cei pe care îi aduci nu se potrivesc culturii companiei. Este o perioadă de reconstrucţie a echipei pentru următoarea etapă.”

Întrebat care sunt atributele unui antreprenor de succes, Pablo a spus că nu există o trăsătură unică, însă pentru a putea avea succes şi a creşte un business trebuie să fii flexibil, deschis la ideile celor din jur, iar un element comun şi regăsit la majoritatea antreprenorilor este „rezilienţa”. „Antreprenorii de succes nu renunţă. Sunt încăpăţânaţi. Şi mulţi dintre ei sunt modeşti – nu în sensul că nu sunt încrezători, ci că sunt deschişi la învăţare. Sunt flexibili şi înţeleg că, dacă ceva nu funcţionează, trebuie să facă schimbări. Un alt aspect important este că aceşti antrepren-ori ştiu să asculte şi să se înconjoare de oameni buni. Când spun oameni buni, mă refer la mentori, investitori şi ex-ecutivi de calitate. Sunt foarte buni la atragerea talentelor şi a capitalului şi sunt povestitori excelenţi – trebuie să poată transmite un mesaj puternic, astfel încât oamenii să îşi dorească să li se alăture, fie ca investitori, fie ca an-gajaţi.”

De asemenea, antreprenorii trebuie să ştie să evolueze odată cu afacerea lor. „Asta presupune o autoreflecţie pro-fundă şi capacitatea de a înţelege dacă la un moment dat ajută sau nu compania. Mulţi antreprenori, de exemplu, la un moment dat îşi aduc un CEO care să conducă compania sau un COO puternic pentru a gestiona operaţiunile sau un CFO bun. Ei identifică propriile puncte slabe şi se concentrează pe ceea ce aduce valoare – fie că este vorba de produs, tehnologie sau vânzări”, a punctat Pablo.

Atunci când caută să investească într-o nouă idee sau să devină mentorul unui entuziast la început de drum, Pablo se uită mai întâi la trăsăturile persoanei cu care stă de vorbă, spunând că este mai interesat de om decât de busi-nessul lui. „Abordez investiţia ca pe un interviu de angajare. Îmi pun întrebarea: aş angaja această persoană în compania mea? Sau aş lucra pentru ea? Persoana trebuie să fie inspiraţională, să atragă talent şi capital. Caut trăsături excelente – poate fi orice, de la performanţe academice la realizări ca sportiv sau artist, dar trebuie să fi făcut ceva la care să se fi descurcat excelent. De asemenea, mă interesează etica muncii – dacă persoana a demonstrat că munceşte mult şi este rezilientă. Flexibilitatea este un alt aspect – ascultă, se adaptează, poate schimba direcţia”, a spus Pablo. În plus, el consideră că pentru un start-up este mai bine ca echipa să aibă doi cofondatori. „Este foarte greu pentru un singur fondator. Doi cofondatori sunt ideali – unul poate ridica fonduri, celălalt poate executa strategia.”

De obicei, Pablo investeşte în companii aflate în etapa pre-seed sau seed – moment în care start-up-urile au veni-turi sub 1 milion de euro, dar deja au o echipă de 5-15 oameni şi au început să obţină tracţiune. „În această etapă, evaluările sunt mai mici, deci intri într-un moment bun. Apoi ajut compania să definească obiective clare prin metodologia OKR (Objective and Key Results) şi să le atingă în unu - doi ani. Ofer sfaturi despre organizare, atragerea de talente, folosirea opţiunilor pe acţiuni pentru a motiva echipa, focus pe produs, piaţă şi experienţa clientului. După ce ajung la etapa profesională (series A), rolul meu ca angel investor se reduce şi atunci preiau investitorii in-stituţionali.”

Un pas greşit pe care îl fac antreprenorii la început de drum este faptul că „se întind” de la început pe prea multe pieţe în loc să aştepte până când îşi consolidează activitatea în ţara în care au avut lansarea. „Mulţi antreprenori cred că trebuie să cucerească lumea imediat. Dar majoritatea afacerilor mari au început într-un singur loc şi s-au extins abia după ce s-au consolidat bine. De exemplu, în cazul primei mele afaceri, Clicars, am ajuns la venituri de jumătate de miliard doar în Spania. Am realizat un IPO şi a fost un exit de succes, doar într-o ţară. Sau dacă te uiţi la Amazon – a rămas 10 ani doar în SUA înainte să se extindă.” În cazul Clidrive, Pablo se concentrează în prezent doar pe piaţa din Spania. „Ideea mea este să mă axez pe această piaţă şi să ating venituri de peste 100 de milioane, iar apoi, poate, să mă extind. Cred că este mai valoros să fii prezent în mai puţine pieţe, dar să ai o cotă de piaţă mare şi să fii mai profitabil, decât să te extinzi prea rapid şi să ai mai multe francize slabe sau neprofitabile.”

De asemenea, CEO-ul Clidrive consideră că succesul unui start-up stă în echilibru. „Antreprenoriatul este ca un sport de anduranţă, nu un sprint. Trebuie să-ţi controlezi nivelul de energie, să nu consumi totul într-o zi, ci să înţelegi că este o cursă pe termen lung.” Această filosofie, inspirată din cariera sa sportivă, este susţinută de un stil de viaţă sănătos. „Fitnessul mental este un rezultat al fitnessului fizic. Dacă vii la birou obosit, fără să fi dormit bine, după ce mănânci prost şi bei multă cafea, nu vei începe ziua în mod productiv. Dar dacă începi ziua făcând exerciţii, obţinând dopamină şi adrenalină, ajungi la birou energizat şi gata să «cucereşti lumea».”

Pe de altă parte, pentru Pablo înotul este mai mult decât un sport. Este un refugiu, un loc unde îşi regăseşte energia şi claritatea. „Când înot, nu mă gândesc la problemele de business şi asta mă ajută să mă întorc la treabă reener-gizat. Mulţi antreprenori intră într-un ciclu negativ sau de supra-gândire şi cred că trebuie să înţeleagă că pauzele sunt esenţiale pentru a rupe acest cerc. Înotul zilnic îmi oferă această energie pentru afaceri. Este şi un mod de a scăpa de stres. Mulţi antreprenori suferă de probleme de sănătate mintală, depresie sau stres excesiv. Cred că trebuie să fii sănătos pentru a avea o companie sănătoasă”, a spus Pablo adăugând că abordează înotul într-un mod ştiinţific, fiind un sport foarte tehnic.

„Înotul necesită îmbunătăţiri constante – modul în care îţi mişti degetele, felul în care loveşti apa. Totul se bazează pe testare. Am un laborator de înot în Madrid, cu camere şi mănuşi speciale, unde îmi analizez zilnic tehnica şi primesc feedback pentru a mă îmbunătăţi. Încerc să progresez puţin câte puţin în fiecare zi. Este foarte asemănător cu ceea ce se întâmplă într-un start-up. La început testezi lucruri, găseşti potrivirea produs-piaţă, încerci noi abordări, revii asupra lor şi îţi îmbunătăţeşti constant produsul.” Pablo este optimist şi în privinţa ecosistemului an-treprenorial românesc, chiar dacă, comparativ cu piaţa din Spania, cea locală este în urmă cu 15-20 de ani. „România este acum unde era Spania acum 15-20 de ani. Costurile sunt mai mici decât în restul Uniunii Europene, vorbiţi engleză şi multe alte limbi, dar capitalul este mai reticent. Va dura ceva timp să ajungă la nivelul Spaniei. Spre exemplu, acum 10 ani, în Spania nu existau companii unicorn (evaluate la peste un miliard de dolari). Acum avem 18. Suma totală investită în start-up-uri era de 500 de milioane de euro, iar acum este de 4 miliarde de euro. Dar astfel de lucruri nu se întâmplă peste noapte – trebuie să plantezi seminţele acum şi să aştepţi cinci ani sau mai mult pentru rezultate.”

Un avantaj al României este diaspora şi faptul că există milioane de români care trăiesc în Spania, Italia, Marea Britanie sau alte ţări, care deţin cunoştinţe şi capital, este de părere Pablo. „Dacă reuşiţi să atrageţi acest talent să revină acasă, obţineţi un potenţial imens. În cazul meu, am studiat în SUA, am lucrat în investment banking şi strat-egie, iar apoi m-am întors în Spania cu capital şi cunoştinţe pentru a începe afaceri.” Dar pentru a atrage acest tal-ent înapoi „acasă” România trebuie să implementeze politici interesante, cum ar fi taxe mai mici pentru cei care se întorc, reducerea impozitelor pentru investiţii în start-up-uri şi alte măsuri care să încurajeze expaţii să revină şi să fructifice local ce au adunat de peste hotare, punctează investitorul. El crede că România are potenţialul de a pro-duce mai mulţi unicorni, urmând exemplul UiPath. 

„Este o chestiune de timp. Ecosistemele antreprenoriale necesită răbdare. Trebuie să creştem numărul startup-urilor în fază de scale-up, să atragem capital şi să dezvoltăm o bază de antreprenori care pot deveni modele pub-lice. Din experienţa mea, în alte ecosisteme pe care le-am observat în cadrul Endeavor, este nevoie de multă răbdare. În Spania, până în 2016, nu existau unicorni – Cabify a fost primul. Apoi, în 2018, a apărut Glovo, iar în anul următor au apărut trei unicorni, apoi cinci. Este un fenomen exponenţial.”

Un lucru ce ar putea ajuta ar fi sprijinirea acelor antreprenori care conduc start-up-uri ce se află în etapa de 1-10 milioane. „Organizaţii precum Endeavor selectează companiile care au potenţialul să devină unicorni şi le oferă suport. Uneori, nu este necesar ca aceşti unicorni să fie exclusiv pe piaţa românească. Poate că România nu este o piaţă suficient de mare pentru a susţine o cerere internă puternică pentru mulţi unicorni, dar poate fi un loc bun pentru a construi companii care să creeze cerere în afara României.”

De asemenea, investitorii străini sunt interesaţi de companii care pot deveni globale şi care au acces la pieţe mari. „Acesta este un mare provocare pentru România, care nu este o piaţă mare sau matură.”

Carte de vizită:

1.  A absolvit Harvard Business School şi Universitatea Complutense din Madrid (premiul naţional pentru cel mai bun parcurs academic din Spania).

2.  Deţine şase recorduri mondiale Guinness la înot maraton, inclusiv cel mai lung înot în ocean (250 km) şi cel mai rapid înot neasistat pe 100 km în ocean (de două ori nominalizat de World Open Swimming Association pentru „Per-formanţa Anului” şi „Omul Anului”).

3.  Pablo Fernández Álvarez este în prezent fondator şi CEO al Clidrive, din 2023, o platformă de finanţare auto care conectează proprietarii de maşini cu instituţii financiare. Platforma a generat venituri de 10 milioane de euro în primul an de activitate. 

4.  Anterior, a fost fondator şi CEO al Clicars, business evaluat la 500 de milioane de euro, cea mai mare platformă de e-commerce pentru achiziţia de maşini second-hand din Spania, achiziţionată ulterior prin IPO de Stellantis, al doilea cel mai mare producător auto din lume.

5. Pablo Fernández este şi investitor în peste 100 de start-up-uri. A lucrat la Boston Consulting Group şi Santander Bank, fiind cel mai tânăr vicepreşedinte executiv al grupului, conducând strategia corporativă din SUA.

Recomandările lui Pablo Fernández Álvarez pentru dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din România: 

1. Răbdare: construirea unui ecosistem antreprenorial solid necesită timp. Rezultatele nu se văd în 1-2 ani, ci pe termen de 5-10 ani.

2. Modele de succes: e nevoie de mai multe companii „far” care să demonstreze că România poate produce afaceri de succes, nu neapărat unicorni, dar companii evaluate la 100-300 de milioane de euro.

3. Dezvoltarea reţelelor de business angels: aceştia sunt esenţiali pentru etapa „zero la unu” a start-up-urilor. Dacă acum avem 10 companii în programul scale-up, ar trebui să vizăm 100 sau 200.

4. Roluri inspiraţionale: antreprenorii de succes ar trebui să devină modele publice pentru a inspira următoarea generaţie.

5. Efect de multiplicare: când un antreprenor face exit, ar trebui să folosească banii pentru a sprijini alte afaceri şi a crea un efect de multiplicare în ecosistem. Aşa cum angajaţii din start-up-uri de succes devin adesea antreprenori, acelaşi principiu poate crea o reţea sinergică.