Ambasada Germaniei: Sprijinim principiile MCV. Guvernul României s-a angajat să le implementeze

Autor: Catalina Mihai Postat la 10 iunie 2015 98 afişări

Ambasada Germaniei sprijină principiile MCV, bazate pe valorile europene ale statului de drept şi pe care Guvernul României s-a angajat să le implementeze, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, misiunea diplomatică,după ce Camera Deputaţilor a respins cererea DNA privind urmărirea penală a lui Ponta.

"Ambasada Germaniei îşi reiterează întregul sprijin faţă de principiile Mecanismului de Cooperare şi Verificare, bazate pe valorile europene ale statului de drept şi pe care guvernul României s-a angajat să le implementeze", se precizează în răspunsul Ambasadei, remis miercuri.

Misiunea diplomatică reiterează faptul că nu comentează cazuri individuale.

Reacţia Ambasadei Germaniei vine după cele de marţi ale Ambasadelor SUA, Marii Britanii şi Olandei.

Ambasada SUA la Bucureşti a precizat că "orice acuzaţii de încălcare a legii de către demnitari guvernamentali trebuie cercetate pe deplin şi fără interferenţe, iar legea trebuie să se aplice în mod egal în cazul tuturor".

"Aşa cum am spus anterior, nu comentăm cazuri individuale. Orice acuzaţii de încălcare a legii de către demnitari guvernamentali trebuie cercetate pe deplin şi fără interferenţe, iar legea trebuie să se aplice în mod egal în cazul tuturor. Instituţiile judiciare şi cele ale statului de drept trebuie să îşi poată desfăşura activitatea complet independent şi trebuie să se respecte întru totul atât legislaţia românească, cât şi principiul unui proces echitabil", se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de către Ambasada SUA.

Misiunea diplomatică a revenit, marţi seara, cu un nou comunicat în care a transmis că "imunitatea parlamentară nu trebuie folosită pentru blocarea procedurilor judiciare".

Guvernul Marii Britanii recunoaşte importanţa luptei împotriva corupţiei în România şi necesitatea ca instituţiile sistemului judiciar să poată acţiona cu imparţialitate şi în spiritul unei independenţe depline, se arată într-un comunicat remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX, de Ambasada Marii Britanii.

"Acest principiu este de altfel menţionat şi în rapoartele Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei, documente ce subliniază rolul important al Parlamentului în acest efort conjugat", se precizează în comunicatul ambasadei, difuzat după ce Camera Deputaţilor a respins cererea de începere a urmăririi penale pentru premierul Victor Ponta.

Misiunea diplomatică britanică informează că, înainte de Summitul G7 din Germania, premierul britanic, David Cameron, a atras atenţia asupra corupţiei ca ameninţare la adresa prosperităţii şi securităţii statelor, oriunde în lume. Premierul Cameron a anunţat că Marea Britanie va coordona o agendă anticorupţie pe parcursul anului următor, culminând cu un summit dedicat luptei împotriva corupţiei găzduit la Londra în 2016.

"Ambasada Marii Britanii nu comentează cazurile individuale, iar situaţiile care vizează Guvernul României reprezintă un subiect ce trebuie gestionat de cetăţenii României", se mai arată în comunicat.

Ambasada Olandei la Bucureşti a transmis, marţi, că Olanda crede cu tărie că toţi oamenii sunt egali în faţa legii, apreciind că "evoluţiile recente din Parlament pun în lumină probleme mai largi legate de atitudinile faţă de justiţie şi corupţie din România".

"După cum am mai declarat, Olanda crede cu tărie că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Evoluţiile recente din Parlament pun în lumină probleme mai largi legate de atitudinile faţă de justitie şi corupţie din Romania. Această preocupare a fost evidenţiată în prima parte a anului prin raportul MCV al Comisiei Europene. Dăm o importanţă foarte mare recomandărilor din raportul MCV. Avem încredere că România şi toate instituţiile sale le iau în considerare", a transmis Ambasada Olandei într-un comunicat de presă, mesajul fiind, postat, de altfel, şi pe pagina de Facebook a ambasadei.

Raportul Comieiei Juridice a Camerei Deputaţilor, care a respins solicitarea de încuviinţare a urmăririi penale a premierului Victor Ponta, a fost menţinut, marţi, de plenul Camerei, 231 din cei 351 de deputaţi prezenţi votând pentru acest aviz de neîncepere a urmăririi penale.

Din totalul de 387 de deputaţi , la şedinţa de marţi au fost prezenţi 351, numărul voturilor valabil exprimate fiind acelaşi. Din voturile valabil exprimate, 231 au fost pentru "proiectul de hotărâre respingerea cererii de începere a urmăririi penale" a lui Victor Ponta , iar 120 de voturi au fost "împotrivă".

Întrucât s-a întrunit majoritatea simplă, decizia Camerei Deputaţilor a fost de respingere a începerii urmăririi penale pentru şeful guvernului.

DNA a cerut Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului Victor Ponta pentru conflict de interese.

De asemenea, premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
AMBASADA GERMANIEI,
VICTOR PONTA,
/actualitate/ambasada-germaniei-sprijinim-principiile-mcv-guvernul-romaniei-s-a-angajat-sa-le-implementeze-14434166
14434166
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.