Ana-Maria Popescu şi-a anunţat retragerea: Oameni buni, asta a fost tot, se pare că se încheie
Spadasina Ana-Maria Popescu şi-a anunţat marţi retragerea din activitatea competiţională. „Cu siguranţă în sală voi reveni, dar niciodată nu voi mai îmbrăca acest costum într-o competiţie oficială şi e greu”, a spus sportiva.
Potrivit Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Ana-Maria Popescu a anunţat marţi că s-a retras de pe planşă după 20 de ani de mare performanţă. Anunţul a venit în stilul său, pe canalul de youtube, cu câteva lacrimi şi multă emoţie.
„Oameni buni, asta a fost tot, se pare că se încheie. (...) A fost ultima competiţie pentru mine şi credeam cumva că sunt pregătită pentru momentul ăsta pentru că nu simt să merg mai departe, asta a fost tot şi cumva cred că din copilărie mi-am promis că o să simt când e momentul să mă opresc şi acest moment a venit. Ştiu treaba asta pentru că nu mai am motivaţie să merg mai departe, totul doare prea tare, cred că e momentul să încep nouă viaţă sau să am o viaţă în afara sălii de scrimă. Cu siguranţă în sală voi reveni, dar niciodată nu voi mai îmbrăca acest costum într-o competiţie oficială şi e greu”, a spus sportiva.
Conform COSR, Ana-Maria Brânză Popescu a fost la 5 ediţii de Jocuri Olimpice, are 3 medalii olimpice în palmares, 6 mondiale şi 11 europene, cu 9 medalii de aur în total, plus cele 37 de Cupe Mondiale câştigate.
Ana-Maria Popescu a fost desemnată cea mai bună spadasină a lumii în sezoanele 2007-2008, 2008-2009, 2012-2013, 2019-2020, 2020-2021.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro