Angajament fără precedent obţinut de Consiliul Concurenţei de la RCS&RDS. Ce promite compania că o să facă pentru o parte dintre clienţi

Autor: Adrian Seceleanu Postat la 17 iunie 2020 555 afişări

Consiliul Concurenţei a obţinut de la RCS&RDS un angajament fără precedent pentru piaţa locală de telecom pentru a oferi companiei undă verde pentru preluarea clienţilor grupului AKTA / Digital Cable Systems: gigantul din cablu se angajează să migreze toţi clienţii preluaţi la o infrastructură de fibră optică şi să le reducă tarifele cu aproximativ 10-15%, conform unui document publicat de instituţie.

Angajament fără precedent obţinut de Consiliul Concurenţei de la RCS&RDS. Ce promite compania că o să facă pentru o parte dintre clienţi

Consiliul Concurenţei a obţinut de la RCS&RDS un angajament fără precedent pentru piaţa locală de telecom pentru a oferi companiei undă verde pentru preluarea clienţilor grupului AKTA / Digital Cable Systems: gigantul din cablu se angajează să migreze toţi clienţii preluaţi la o infrastructură de fibră optică şi să le reducă tarifele cu aproximativ 10-15%, conform unui document publicat de instituţie.

RCS&RDS a fost nevoit să îşi asume aceste angajamente pentru a finaliza tranzacţia în condiţia în care are o cotă de piaţă de peste 50% pe internet fix şi cablu TV, dominând astfel autoritar cele două segmente cheie din piaţa de telecom.

Trecerea la reţeaua RCS&RDS ar urma să fie finalizată în 3 ani de la primirea acordului pentru finalizarea tranzacţiei. “Preţurile standard ale RCS&RDS sunt în medie cu 10-15% mai mici decât preţurile standard practicate de AKTA/DCS”, conform documentului citat. RCS&RDS se mai angajează şi să nu majoreze tarifele în următorii 3 ani pentru clienţii preluaţi de la AKTA/DCS.

Conform datelor ZF este vorba de aproximativ 300.000 - 400.000 de clienţi (cu un număr mai mare de abonamente la TV şi internet fix în principal).

Concurenţa a mai obţinut de la RCS&RDS şi angajamentul că dacă în viitor negocierile cu furnizorii de conţinut video eşueză (posturi TV în esenţă), aceştia vor primi posibilitatea de a vinde în pachete separate conţinutul către clienţii RCS&RDS la un preţ care să includă o marjă de profit pentru RCS&RDS în limita de 10%.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
rcs&rds,
consiliul concurentei,
clienti,
tarife

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.