Angajatorii au scos în piaţă aproape 7.500 de posturi pentru candidaţii care nu au o diplomă de absolvire a studiilor. Cele mai multe oferte provin din retail şi industria alimentară
Angajatorii au postat în ultima lună aproximativ 7.500 de locuri de muncă destinate candidaţilor care nu au o calificare sau o diplomă de absolvire a studiilor medii sau superioare, dintre care o treime au fost pentru domeniul retail şi 20% pentru industria alimentară, arată o analiză a eJobs.ro, principala platformă de recrutare din România.
Turismul a fost al treilea angajator în ceea ce priveşte numărul de joburi adresate candidaţilor necalificaţi, urmat de transport / logistică, servicii, call – center / BPO, producţie şi construcţii.
„Vorbim despre joburi de lucrător în depozit, manipulant marfă, curieri, ospătari, şoferi, lucrători comerciali. În domenii precum retail, turism sau horeca aplică inclusiv tinerii studenţi, dar ei sunt interesaţi de aceste joburi doar pentru o perioadă limitată de timp, pentru a câştiga experienţă sau, pur şi simplu, pentru a-şi suplimenta veniturile. Pe măsură ce se apropie de finalizarea studiilor, se îndreaptă însă spre domeniile în care vor să îşi construiască parcursul profesional pentru care s-au pregătit”, explică Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs.ro.
Pentru astfel de joburi, salariile variază între 3.500 şi 4.500 de lei net, potrivit datelor salariale agregate de Salario, comparatorul salarial marca eJobs.
Candidaţii care nu au o calificare sunt şi cei care au cele mai mici cifre în aplicări. Astfel, din cele 1,1 milioane de aplicări înregistrate în ultima lună, mai puţin de 150.000 au venit din partea acestei categorii de candidaţi.
„Deşi joburile compatibile cu acest nivel de pregătire presupun, în cea mai mare parte a lor, prezenţa fizică la birou, dacă ne uităm la aplicări, vedem un procent peste media generală (pe toate categoriile de candidaţi) direcţionat către joburile remote. Dacă la nivel general 14% dintre aplicări merg către joburile remote, în cazul candidaţilor necalificaţi, procentul creşte la 18,5%”, mai spune Ana Călugăru.
Cele mai atrăgătoare joburi pentru aceştia sunt cele din retail, turism, servicii, call-center / BPO, industria alimentară şi transport / logistică. Aproape 9.000 de aplicări, în ultima lună, au vizat locurile de muncă din afara ţării, destinaţiile care au suscitat cel mai mare interes în rândul candidaţilor necalificaţi fiind Olanda, Germania, Belgia, Italia şi Franţa.
De când au fost afişate rezultatele examenului de Bac şi până acum, au fost înregistrate 10.000 de aplicări din partea candidaţilor care nu au o calificare şi nici o diplomă de studii medii sau superioare.
„Dacă atunci când vine vorba despre studii superioare angajatorii nu mai sunt atât de stricţi şi sunt dispuşi să angajeze pe o poziţie white collar şi candidaţi care nu au terminat facultatea, dar au experienţă sau dovedesc că pot face faţă cerinţelor jobului, în ceea ce priveşte diploma de Bac, aceasta devine obligatorie pentru ocuparea joburilor care trec de nivelul de muncă necalificată”, completează Ana Călugăru.
Anul acesta, în sesiunea din vară, 30.000 de elevi au picat examenul de Bacalaureat. Rata de promovare na nivel naţional a fost 76,4%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro