Antreprenori locali. Ivatherm, producător de dermatocosmetice, şi-a bugetat afaceri de 5,8 mil. euro în 2020
Ivatherm, companie care produce dermatocosmetice cu apă termală de la Herculane, şi-a bugetat pentru 2020 afaceri de 5,8 mil. euro, în creştere puternică faţă de 2019.
Ivatherm, companie care produce dermatocosmetice cu apă termală de la Herculane, şi-a bugetat pentru 2020 afaceri de 5,8 mil. euro, în creştere puternică faţă de 2019.
Planurile vin după ce anul trecut businessul companiei a fost sub aşteptări, în contextul în care producătorul român a schimbat distribuitorul din China, o piaţă de importanţă majoră pentru business.
„Anul trecut am schimbat distribuitorul în China şi am pierdut vânzări de 1,5 milioane de euro din acest motiv. Acum lucrăm însă cu unul dintre cei mai mari din domeniu. Astfel, cifrele totale în 2019 au fost puţin mai mici decât în 2018. În ianuarie 2020 însă am vândut deja 30% din planul pe tot anul 2020, deci suntem bine“, spune Rucsandra Hurezeanu, CEO şi fondator al companiei.
Din totalul de 5,8 mil. euro estimat pentru 2020, piaţa locală ar urma să reprezinte puţin peste jumătate, iar restul sunt exporturi.
Ivatherm este primul şi cel mai important jucător român de pe piaţa dermatocosmeticelor, povestea companiei începând în anul 2005.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro