Se anunţă vremuri grele: Zonei euro îi vor trebui trei ani să îşi revină după această criză. Philip Lane, economist şef al BCE: Amploarea şi durata şocului macroeconomic al pandemiei depind de cât de mult vor fi păstrate măsurile de izolare, de impactul acestora asupra sectoarelor economice şi de viteza la care activitatea va reintra în normalitate
Economistul şef al Băncii Centrale Europene a avertizat că este posibil să dureze cel puţin încă trei ani până ca economia zonei euro să îşi revină complet din şocul ”extraordinar şi şever” al coronacrizei, scrie Financial Times.
Philip Lane a spus că în scenariul sever, modelat de BCE, care estimează o scădere economică de 12% în zona euro pentru acest an, economia nu se va reîntoarce la nivelul dinainte de criză până în 2023.
Un grafic publicat de BCE indică un rezultat asemănător şi pentru scenariul ”mediu”, care arată o scădere economică de 8% la nivelul zonei euro anul acesta.
Singurul scenariu unde perspectivele sunt mai optimiste este cel ”lejer”, care presupune o scădere economică de numai 5% anul acesta, şi în cadrul căruia economiştii estimează o revenire economică completă până la jumătatea anului viitor.
”Amploarea şi durata şocului macroeconomic al pandemiei depind de cât de mult vor fi păstrate măsurile de izolare, de impactul acestor măsuri asupra sectoarelor economice şi de viteza la care activitatea economică va reintra în normalitate”, a scris Lane.
Economia zonei a înregistrat o scădere trimestrială record de 3,8% în T1 2020, potrivit datelor publicate săptămâna aceasta. Majoritatea economiştilor se aşteaptă ca declinul să fie mult mai adânc în T2, din cauză că măsurile de izolare au cuprins întreaga perioadă şi au îngheţat activitatea economică.
BCE a anunţat joi că îşi păstrează dobânzile la depozite la 0,5%, în timp ce diminuează costurile de finanţare pentru bănci, reducând dobânda la care le împrumută la un minim record de minus 1%, practic plătind băncile să le împrumute bani.
Vineri, Lane a indicat că BCE s-ar pregăti să extindă orizontul de timp pe care aplică PEPP - programul de achiziţii de urgenţă din pandemie - lansat în luna martie, şi să crească şi scara acestuia. Programul deja avea o amploare de 750 de miliarde de euro alocaţi. El a adăugat că va continua să examineze constant toate măsurile să vadă dacă sunt eficiente, şi că ”vom ajusta instrumentele dacă situaţia o va cere”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro