Apare o nouă staţiune de lux pe litoralul din România, o destinaţie ca în Dubai la Marea Neagră
Pentru că nu sunt în stare să construiască autostrăzi spre staţiunile existente, autorităţile de la Bucureşti promit construcţia unei noi staţiuni la mare. Acolo ajunge fiecare cum poate.
Guvernul a dat undă verde pentru apariţia unei staţiuni de lux pe litoral. „New Costineşti” este proiectul care ar urma să pună pe hartă o destinaţie ca în Dubai la Marea Neagră. Proiectul a fost inclus de Guvern în lista de obiective strategice. În prezent, cele 800 de hectare pe care autorităţile vor să le folosească sunt în pustietate, în mijlocul unor câmpuri dintre staţiunile Costineşti şi 23 August.
După ce am trecut de mănăstirea Schitu, am ajuns pe un drum de piatră, paralel cu marea. La aproximativ 100 de metri distanţă este ţărmul.
Destinaţia: viitoarea staţiune cu care se va mândri România. Momentan, doar pe hârtie, pentru că dezvoltarea „New Costineşti” abia a fost aprobată în ultima şedinţă de Guvern, alături de alte proiecte precum Linia ferată de mare viteză Bucureşti – Cluj Napoca sau mărirea Portului Constanţa. Iar planurile sunt măreţe: construcţia a patru resorturi de lux, 8 hoteluri de 5 stele, practic, o oază de relaxare şi servicii pe o suprafaţă de 800 de hectare.
În prezent, zona nu este exploatată, ba chiar, este sălbatică, aşa cum le place multor oameni care vin vară de vară între Costineşti şi 23 August. Doar trenurile care leagă Constanţa de sudul litoralului mai sparg liniştea din zonă. Unii turişti nu prea sunt încântaţi de proiectul autorităţilor.
După ce traversează câmpurile din zonă, turiştii găsesc un loc inedit şi puţin cunoscut în acest moment. Aici, plajele sunt sălbatice, ţărmul este abrupt, iar marea are o culoare specială.
Aurelian Marin, consultant în turism: Litoralul românesc încă are nevoie de 30-40 de hoteluride calibru pentru a avea viitor, în continuare, mare parte din hotelurile de pe litoral sunt totuşi hoteluri vechi.
Chiar dacă planurile au fost aprobate la Bucureşti, autorităţiile locale nu ştiu nimic.
Mariana Dolana, consilier Primăria Costineşti: Nu a venit nimeni! Nimeni nu ne-a băgat în seamă, pe nimeni nu a interesat nimic. Astea sunt vorbe, nu e greu să scrie pe hârtie. Nu ştiu dacă o să ajungem noi ca-n Dubai, în Grecia, scrie digi24.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro