Armata irakiană anunţă prima sa victorie importantă împotriva Statului Islamic la Ramadi
Armata irakiană a anunţat duminică faptul că a preluat controlul asupra sediului Guvernului provincial de la Ramadi, ultimul bastion al organizaţiei jihadiste Statul Islamic (SI), situat la aproximativ 130 de kilometri vest de Bagdad, relatează Le Monde în pagina electronică.
Toţi combatanţii SI au părăsit complexul guvernamental, încercuit, şi "nu mai opun nicio rezistenţă", a declarat Sabah al-Numan, un purtător de cuvânt al forţelor irakiene antiteroriste de elită.
Însă zona este necesar să fie curăţată de mine şi capcane explozive, instalate de SI, înainte ca trupele irakiene să poată intra, a precizat el.
"Forţele noastre vor pătrunde în complex în următoarele ore", a anunţat purtătorul de cuvânt.
"Controlarea acestui complex înseamnă că ei (jihadiştii din cadrul SI) au fost înfrânţi", a subliniat al-Numan.
"Următoarea etapă este curăţarea buzunarelor (de rezistenţă) care ar mai putea să existe aici şi în oraş", a anunţat el.
Preluarea controlului asupra acestui complex este extrem de importantă în vederea recuceririi întregului oraş, în care s-ar fi baricadat aproximativ 400 de jihadişti.
Ajutate de raidurile coaliţiei internaţionale conduse de către Statele Unite, membri ai forţelor antiteroriste de elită din cadrul armatei irakiene au pătruns relativ uşor, marţi, în centrul oraşului Ramadi.
Înaintarea le-a fost însă încetinită, în ultimele zile, de către dispozitive explozive, lunetişti şi atacatori sinucigaşi jihadişti, iar ei au avansat foarte încet către sediul Guvernului proovincial, de care s-au apropiat duminică.
După eliberarea oraşului Tikrit, situat la nord de Bagdad, în aprilie, recucerirea oraşului Ramidi, situat la 130 de kilometri vest de Bagdad, ar reprezenta o nouă victorie pentru forţele armate şi premierul Haider Al-Abadi - prima la care nu participă miliţii şiite susţinute de către Iran, care nu iau parte la această bătălie, pentru a evita astfel să alimenteze resentimentele locuitorilor acestei regiuni cu populaţie majoritar sunnită.
Contactat de Le Monde, Patrick Martin, de la Institute for the Study of War, apreciază că "pierderea Ramadi nu va reprezenta o lovitură decisivă pentru Statul Islamic", care a deţinut controlul a până la o treime din teritoriul Irakului.
"Oraşul îi servea mai ales să ţină forţele irakiene ocupate, departe de alte zone mai strategice precum Mosulul şi nordul Irakului", a subliniat el.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro