Aurul şi-a pierdut din strălucire: uncia a coborât sub pragul de 1.600 de dolari
O uncie de aur (28,35 grame) se tranzacţiona ieri pe bursa de la Londra la un preţ de 1.568 dolari, cel mai coborât nivel din ultimele şase luni, sub presiunea aprecierii dolarului american şi a ştirilor că Federal Reserve, banca centrală a SUA, ar putea să îşi revizuiască programul de relaxare monetară în luna martie.
O uncie de aur (28,35 grame) se tranzacţiona ieri pe bursa de la Londra la un preţ de 1.568 dolari, cel mai coborât nivel din ultimele şase luni, sub presiunea aprecierii dolarului american şi a ştirilor că Federal Reserve, banca centrală a SUA, ar putea să îşi revizuiască programul de relaxare monetară în luna martie. Faţă de începutul anului, aurul a înregistrat o scădere de 5,3% în dolari, în condiţiile în care majoritatea pieţelor de acţiuni ale lumii sunt aproape de maximele din 2007. La Bucureşti, BNR a cotat ieri preţul unui gram de aur la 167,72 lei, cu 8% mai puţin decât preţul de la începutul anului. Metalul galben a debutat în 2013 cu un preţ de 1.657 dolari/uncie, cu 8,2% peste nivelul din urmă cu un an. Unii analişti se aşteptau ca avansul aurului să continue şi în 2013, mână în mână cu politica de relaxare monetară a FED, însă temerile investitorilor că banca centrală americană şi-ar putea revizui politicile au cauzat corecţii negative ale preţului aurului. Injecţiile de capital făcute de FED în pieţele financiare au alimentat raliul aurului din ultimii ani, metalul galben fiind considerat ca un mijloc de protecţie împotriva inflaţiei. Infuzia de lichidităţi a FED în pieţele financiare alimentează temerile inflaţionsite ale investitorilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro