Australia se alătură coaliţiei internaţionale împotriva grupării Stat Islamic

Autor: Ioana Bojan Postat la 03 octombrie 2014 35 afişări

Australia a autorizat vineri raiduri aeriene şi mobilizarea forţelor speciale împotriva organizaţiei Stat Islamic (SI) în Irak, alăturându-se astfel coaliţiei internaţionale, a anunţat premierul australian, Tony Abbott, citat de AFP.

"Guvernul a autorizat astăzi raiduri aeriene australiene în Irak, la cererea Guvernului irakian şi pentru a susţine Guvernul irakian", a declarat Abbott.

"Astfel, Guvernul a autorizat mobilizarea forţelor speciale australiene în Irak pentru a consilia şi asista forţele irakiene", a adăugat el, precizând că această decizie trebuie parafată prin documente juridice.

Aproximativ 200 de soldaţi, printre care membri ai trupelor speciale, au sosit la jumătatea lui septembrie în Emiratele Arabe Unite, un punct strategic pentru operaţiuni militare în regiune, în condiţiile în care Australia se pregătea să se alăture coaliţiei internaţionale conduse de SUA împotriva grupării Stat Islamic.

Aceşti soldaţi sunt susţinuţi de avioane militare, în special Super Hornet F/A-18F, un avion de detectare şi control E-7A şi un avion de transport şi recunoaştere KC-30A.

Trupele speciale nu au ca scop să participe direct la misiuni de luptă, ci să "ajute forţele irakiene să planifice şi să coordoneze operaţiunile", a subliniat şeful Guvernului australian.

Aceste trupe vor opera la o "scară net inferioară" faţă de celelalte ţări aliate, a mai spus el.

Australia participa deja alături de Statele Unite la eforturile internaţionale de a livra arme forţelor kurde care luptă împotriva extremiştilor din gruparea Stat Islamic în nordul Irakului.

Franţa participă alături de Statele Unite, de la jumătatea lui septembrie, la raidurile aeriene împotriva SI în Irak.

Joi, Parlamentul turc a autorizat o intervenţie militară împotriva jihadiştilor în Irak şi Siria, unde oraşul kurd Kobane, aflat la frontiera cu Turcia, era ameninţat de SI.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
AUSTRALIA,
IRAK,
RAIDURI
/actualitate/australia-se-alatura-coalitiei-internationale-impotriva-gruparii-stat-islamic-13364156
13364156
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.