Autorităţile din Franţa iau în considerare impunerea de sancţiuni împotriva Arabiei Saudite
Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe, a declarat miercuri că Franţa nu exclude posibilitatea impunerii de sancţiuni împotriva Arabiei Saudite, dacă se dovedeşte că a fost implicată în uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, relatează Reuters.
Ministrul a făcut apel la autorităţile din Arabia Saudită să descopere adevărul în acest caz, să identifice persoanele vinovate şi să le pedepsească.
„Până acum, persoanele responsabile şi circumstanţele acestui atac nu au fost făcute publice şi nu au fost evaluate. Vom continua să cerem adevărul. Până acum nu l-am primit”, a declarat Le Drian, criticând faptul că Arabia Saudită a oferit mai multe explicaţii contradictorii privind cazul Khashoggi.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro