Bănicioiu: Moţiunea de cenzură a PNL nu propune nicio soluţie şi este superficial redactată
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, prezent marţi la Grupul PSD din Senat, a spus că moţiunea PNL este superficial redactată, nu propune nicio soluţie, fiind "un fel de autocritică pentru ceea ce a făcut acest partid în perioada când era la guvernare".
"După ce am citit moţiunea mi-am dat seama că este superficial redactată, nu propune nicio soluţie şi este un fel de autocritică pentru ceea ce au făcut ei în perioada guvernării. Foarte multe chestiuni, care nu mai sunt de actualitate în momentul de faţă, nu mai sunt la Ministerul Sănătăţii. Este clar o lipsă de interes şi cred că o lipsă de respect faţă de colegii şi de oamenii care poate îi iau în serios. Moţiunea a fost depusă exact la ultima dezbatere. Totuşi au vrut să vină un pic în ajutorul firmelor de medicamente, dar vestea proastă pentru domnii care au depus moţiunea este că nu o să îi ajute cu nimic", a spus demnitarul, înainte de a intra la Grupul PSD din Senat.
Potrivit ministrului Sănătăţii, semnatarii moţiunii "nu au vrut niciodată să scadă preţul medicamentelor", în perioada în care se aflau la guvernare
"Aceşti colegi nu au pus în aplicare şi nu au vrut niciodată să scadă preţul medicamentelor ceea ce mă face să cred că nici astăzi nu vor acest lucru, dar, din fericire, nu mai depinde de ei. Practic astăzi a fost dezbaterea finală pe preţurile calculate care sunt deja în transparenţă decizională", a mai spus Bănicioiu.
Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, marţi, că PNL va depune moţiunea de cenzură pe 5 iunie, citirea sa va fi cel mai probabil săptămâna viitoare, iar dezbaterea peste încă o săptămâna.
"Depunerea va fi pe cinci, cel mai probabil Birourile Permanente reunite, care trebuie să decidă calendarul moţiunii de cenzură se vor întruni luni, pe opt iunie şi atunci o să ştim cu precizie când se va citi şi când se va dezbate şi vota (...). Cel mai probabil, citirea se va face în cursul săptămânii viitoare, cel mai probabil miercuri, iar dezbaterea şi votul moţiunii, săptămâna cealaltă", a detaliat, la RFI, liderul liberal.
Orban a susţinut că "există o deschidere la nivelul parlamentarilor, în special în discuţii individuale, iar în PSD şi în UNPR în mod evident există o stare de nemulţumire profundă faţă de Victor Ponta şi faţă de modul în care funcţionează guvernul", dar nu ştie dacă această nemulţumire "se va contabiliza" şi în voturi pentru moţiunea de cenzură.
Orban a afirmat că moţiunea de cenzură ar putea avea şi alte subiecte pe lângă cel anunţat, al votului prin corespondenţă, iniţiatorii fiind deschişi negocierilor.
"Nu este exclus, în cazul în care eventuali parteneri politici doresc să se asocieze acestei moţiuni introducând şi alte teme pentru această moţiune de cenzură, noi suntem deschişi. Oricum, avem un întreg pomelnic de temeiuri care să stea la baza acestei moţiuni de cenzură. Noi am ales votul prin corespondenţă, pentru că l-am considerat cel mai important, pentru că ţine de drepturile fundamentale ale omului", a mai spus prim-vicepreşedintele PNL, în intervenţia la RFI.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro