Boloş: 4 miliarde lei pentru suplimentarea bugetelor mai multor ministere

Autor: Andreea Tobias Postat la 11 septembrie 2024 248 afişări

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, dă detalii despre suma de 4 miliarde lei pentru suplimentarea bugetelor mai multor ministere: alocările reprezintă o creştere semnificativă faţă de anii precedenţi.

Boloş: 4 miliarde lei pentru suplimentarea bugetelor mai multor ministere

„Este o zi importantă pentru investiţiile strategice ale României. Spun asta pentru că pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern avem alocarea a aproximativ 4 miliarde lei pentru suplimentarea bugetelor pentru Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Vorbim despre investiţii ale căror impact nu se reflectă doar în indicatorii macroeconomici, ci, mai ales, în viaţa de zi cu zi a românilor, în comunităţile lor şi în perspectivele lor pentru viitor”, scrie Boloş pe Facebook.

Concret, Ministerul Dezvoltării primeşte 2,56 miliarde de lei pentru susţinerea investiţiilor din programele Anghel Saligny, programele Companiei Naţionale de Investiţii şi Programele Naţionale de Dezvoltare Locala 1 şi 2: „Mai exact, avem 210 milioane lei pentru proiectele aferente PNRR din Valul renovării, 490 milioane lei pentru proiectrele aferente Companiei Naţionale de Investiţii şi 1,86 miliarde lei pentru programele de modernizare a drumurilor şi asigurarea infrastructurii de apă-canalizare. În plus, alocăm pentru MDLPA şi 𝟓 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 credite de angajament, tot pentru obiectivele de investiţii”.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene primeşte 600 milioane de lei pentru asigurarea cofinanţărilor pentru proiectele de investiţii din Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă şi Programul Operaţional Infrastructură Mare, unde avem finanţări concrete pentru că în România să nu se mai care apă cu găleata şi nici să nu se mai folosească surse alternative de încălzire.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii primeşte 600 milioane de lei pentru investiţii precum Autostrada Moldovei – Ploieşti-Buzău-Focşani-Bacău-Paşcani, Autostrada Transilvaniei – Secţiunea Nadaselu-Poarta Salajului şi Autostrada Lugoj-Deva.

„Dacă ne uităm la bugetul Ministerului Dezvoltării în 2019, acesta era de aproximativ 8,8 miliarde lei pe tot anul. Anul acesta, în luna iulie am depăşit deja 12 miliarde lei pentru investiţii, ajungând cu alocarea de astăzi la un buget de peste 16,3 miliarde lei. Este o valoare record, niciodată nu s-au mai alocat astfel de sume pentru îmbunătăţirea comunităţilor locale. Tot în 2019, bugetele Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi al Transporturilor însumau 12,1 miliarde lei, în timp ce astăzi vorbim de o valoare de peste 40 de miliarde de lei aferenta celor două ministere.

Aşadar, este evident în alocările bugetare, politicile economice şi strategia de atragere a fondurilor europene că liberalii pun un accent deosebit pe componenta de investiţii capabile să genereze efect multiplicator. Nu uitaţi că am închis precedentul exerciţiu financiar cu o rată de 100% absorţie a fondurilor europene şi că, mai mult, am susţinut din bugetul de stat şi acele proiecte începute şi nefinalizate”, adaugă Boloş.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
boloş,
bani,
ministere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.