BREAKING Dosarul Mineriadei, trimis înapoi la Parchetul Militar, fiind constatată nulitatea rechizitoriului. Decizie a ICCJ în prima instanţă
Magistraţii instanţei supreme au decis, miercuri, să restituie dosarul Mineriadei la procurori, fiind constatată nulitatea rechizitoriului. Decizia poate fi contestată.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, miercuri, restituirea dosarului Mineriadei la parchet, fiind anulate ordinele de punere sub acuzaţie a inculpaţilor, dar şi toate probele din rechizitoriu.
Decizia a fost pronunţată în şedinţa de miercuri, la care au avut acces părţile din dosar.
După încheierea şedinţei, soluţia pronunţată de instanţă a generat un val de nemulţumiri în rândul părţilor civile din dosar, care acuză „injustiţie”.
„Pentru injustiţia asta nefuncţională aservită ne luptăm de 29 de ani, au rămas urmaşi, dar acest dosar istoric arată clar că noi cu sânge am câştigat libertatea. Ce rost mai am eu faţă de societate, când nu am parte de acest proces echitabil. Bataie de joc”, a spus Marin Stoica, unul din părţile civile din dosar.
La rândul său, Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 decembrie 1989, a spus că speranţa moare ultima şi că e încrezător că Bogdan Licu, procurorul general interimar, va găsi o soluţie. Mărieş nu acuză decizia instanţei, ci termenul „nepermis” de mai bine de un an în care dosarul s-a aflat în cameră preliminară.
„Un dosar incomplet, judecătorul nu are ce să facă, decât să il dea înapoi. Eu nu îl acuz pe Epure de decizia de azi. Eu îl acuz pe Constantin Epure, judecător de Înaltă Curte, că şi-a permis să ne ţină un an şi jumătate în detrimentul acestor oameni care au venit la termene, cu speranţă că li se va face dreptate, iar acum aflăm că avem in rechizitoriu bun de aruncat la gunoi. Chiar dacă nu vor face părţile vătămate contestaţie, cineva se va găsi şi vom mai sta. (...) Speranţa moare ultima. Trebuie să rămânem cu speranţă şi sper că domnul procuror general interimar, care a mai salvat un dosar. al Revoluţiei, sper să salveze un dosar, să îl construiască.
A fost construit prost, trebuie construit bine, trimis cu fundament ca să înceapă odată judecarea. Bătaia de joc pentru victime este imensă ca să ţii un an şi jumătate un dosar care trebuia să stea la Curtea Supremă 2 luni. În 2 luni putea să îşi facă domnul Epure părerea şi să îl retrimită. Nu contest decizia, ci contest termenul nepermis de un an şi jumătate în cameră preliminară”, a spus Teodor Mărieş.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro