BREAKING: Noua surpriză pregătită de ministerul Finanţelor pentru milioane de români
Ministerul Finanţelor propune, într-un proiect de hotărâre privind stabilirea preţului maxim de vânzare a gazelor naturale din producţia internă, ca preţul maxim de vânzare a gazelor naturale din producţia internă la producători până la data de 30 iunie 2021 să fie de 55 lei/Mwh.
Potrivit proiectului, pentru eliminarea efectelor negative asupra consumatorilor casnici, având în vedere că după 1 aprilie 2017 s-a liberalizat complet preţul de vânzare al gazelor naturale, iar tendinţa de creştere a fost continuă şi constantă, aceasta fiind în prezent 29,5%, în timp ce pentru luna martie 2019 se estimează o creştere de 33,75%, se impune adoptarea unui act normativ care să plafoneze preţul gazelor naturale.
Instituţia precizează în nota de fundamentare că preţul mediu de vânzare al gazelor naturale de către producătorii interni pe piata centralizată în perioada aprilie 2017 - august 2018 a evoluat de la 70.93 lei la 77,72 lei, iar preţul mediu estimat de vânzare al gazelor naturale de către producătorii interni pe piaţa centralizată la 31 martie 2019 va fi de 80,25 lei/MWh.
„Preţul gazelor naturale din import este stabilit pe piaţa concurenţială prin negociere liberă între importatori şi furnizorii de gaze naturale din România. Preţul mediu estimat de vânzare al gazelor naturale din import la 31.03.2019 va fi de 94,58 lei/MWh”, arată documentul.
Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, preţul final la clienţii casnici reglementaţi are următoarea structură:
- cost unitar de gaze (CUG) ce reprezintă costurile estimate pentru acoperirea achiziţiei gazelor naturale, inclusiv serviciile aferente de înmagazinare şi transport, destinate revânzării în cadrul activităţii de furnizare reglementată; achiziţia de gaze naturale ca marfă se realizează de către furnizori pe o piaţă complet liberalizată, indiferent de sursă de provenienţă a gazului: intern, import sau din depozit;
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro