Bucureştiul întâmpină suporterii de la partidele Euro 2020 cu trotuare degradate în Piaţa Unirii
În zona Unirii din Bucureşti, la ieşirea de la metrou - una dintre cele mai aglomerate zone din Bucureşti - trotuarul este în stare de degradare, cu dale de piatră lipsă sau bălţi de apă care rămân după ploaie.
În zona Unirii din Bucureşti, la ieşirea de la metrou - una dintre cele mai aglomerate zone din Bucureşti - trotuarul este în stare de degradare, cu dale de piatră lipsă sau bălţi de apă care rămân după ploaie.
Aşa îşi întâmpină oaspeţii Bucureştiul, pentru prima dată gazda (parţială) a unui turneu final. De altfel, neglijenţa se vede nu numai în trotuare sparte la kilometrul zero, ci şi în lipsa de evenimente şi decoruri care să sublinieze marele eveniment
România găzduieşte în această vară patru meciuri ale campionatului european Euro 2020, care a fost amânat anul trecut. Astfel, câteva zeci de mii de suporteri din alte ţări europene sunt aşteptaţi la Bucureşti. Printre ei se numără turişti austrieci, ucraineni, macedoneni, iar pentru meciul din optimile de finală pot fi suporteri germani, francezi sau portughezi.
Toate ţările care găzduiesc meciuri sau campionate de anvergura unui campionat european de fotbal se bucură de o creştere substanţială a turismului - suporterii nu se limitează numai la meciul în sine, ci vizitează obiectivele turistice, consumă servicii ale restaurantelor, barurilor, cluburilor etc.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro