Bursa de Valori Bucureşti, singura bursă din Europa prezentă în top cinci IPO-uri globale realizate anul acesta după listarea Hidroelectrica. 35.000 de investitori noi la BVB în 2023
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost singura bursă din Europa cu un IPO semnificativ la nivel global: oferta de 2 miliarde dolari a Hidroelectrica a plasat BVB pe locul 4 în clasamentul global în funcţie de valoarea unei oferte înregistrate în primele 3 trimestre.
Competiţia pentru atragerea de companii care să se listeze s-a intensificat la nivel global în acest an, potrivit unui comunicat al BVB. Cea mai mare ofertă publică iniţială (IPO) de până acum în acest an a fost de 5,2 miliarde dolari şi a fost realizată de Arm, companie înregistrată în Regatul Unit şi listată pe NASDAQ (SUA).
Piaţa de capital din România a câştigat vizibilitate atât pe plan internaţional, cât şi intern. La finalul primelor nouă luni ale anului, numărul investitorilor prezenţi în piaţa de capital românească a ajuns la un nou maxim istoric: 168.000 de investitori, o triplare faţă de numărul de acum cinci ani.
„Piaţa de capital din România a devenit tot mai vizibilă în rândul investitorilor internaţionali. Am observat o creştere a reprezentativităţii companiilor româneşti în componenţa indicilor FTSE Russell şi MSCI. La nivelul vizibilităţii, societăţile listate la BVB şi indicii BVB apar în datele financiare ale celor mai cunoscute platforme financiare şi suntem în discuţii să lărgim acest orizont astfel încât investitorii internaţionali să aibă acces facil la datele privind companiile româneşti”, a declarat Radu Hanga, preşedintele BVB.
Kenvue, companie americană, s-a listat la Bursa de la New York (NYSE) după o ofertă încheiată cu succes la 4,4 miliarde dolari. Pe locul al treilea în topul celor mai mari IPO-uri globale încheiate cu succes până acum în acest an se află Adnoc Gas din Emiratele Arabe Unite, companie listată pe bursa din Abu Dhabi după un IPO de 2,5 miliarde dolari.
Compania românească Hidroelectrica, lider în producţia de energie electrică din surse 100% regenerabile, s-a listat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pe 12 iulie, ca urmare a celui mai mare IPO realizat vreodată în România: 2 miliarde de dolari. Pe locul al cincilea se află compania Nexchip din China, care a fost listată pe Bursa din Shanghai ca urmare a unei oferte de 1,9 miliarde dolari. Astfel, BVB a fost singura bursă din Europa cu un IPO semnificativ la nivel global: oferta de două miliarde dolari a Hidroelectrica a plasat BVB pe locul 4 în clasamentul global în funcţie de valoarea unei oferte înregistrate în primele 3 trimestre.
„Doar în acest an, avem 35.000 de noi investitori pe fondul derulării ofertei Hidroelectrica şi a continuării programului de obligaţiuni Fidelis. Datorită ofertei Hidroelectrica BVB este singura bursă din Europa prezentă în Top 5 IPO-uri realizate la nivel global până acum în acest an”, adaugă Radu Hanga.
Valoarea totală de tranzacţionare cu toate tipurile de instrumente financiare de pe Piaţa Reglementată a BVB a înregistrat un record la finalul primelor 10 luni ale acestui an, când a depăşit 29,4 miliarde lei, echivalentul a 5,9 miliarde euro. Lichiditatea medie zilnică în acest an a ajuns la 141 milioane lei, echivalentul a 28,5 milioane euro, potrivit datelor BVB. Cel de-al treilea indicator de lichiditate reprezentat de numărul tranzacţiilor a trecut, la finalul primelor 10 luni din acest an, de 1,45 milioane de tranzacţii.
„Ca operator de piaţă şi sistem, BVB a beneficiat pe deplin de strategia de dezvoltare derulată în ultimii ani şi rezultatele financiare recente confirmă acest lucru. De altfel numărul celor care deţin acţiuni în cadrul emitentului BVB a depăşit 5.000 de acţionari, ceea ce este o premieră şi reprezintă o triplare faţă de nivelul de acum cinci ani. Interesul crescut s-a manifestat şi la nivelul evoluţiei de piaţă, unde acţiunea BVB a înregistrat în primele 10 luni o creştere de 100%, incluzând şi dividendele”, spune Adrian Tănase, CEO al BVB.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro