Bursele americane au atins maxime record după discursul lui Donald Trump despre situaţia din Iran. Investitorii aşteaptă un acord comercial Beijing – Washington

Autor: Alex Ciutacu Postat la 10 ianuarie 2020 35 afişări

Bursele americane au atins maxime record după discursul lui Donald Trump despre situaţia din Iran. Investitorii aşteaptă un acord comercial Beijing – Washington

Principalii indici de pe Wall Street au atins maxime record în şedinţa de tranzacţionare de joi, pe fondul unei uşoare relaxări în legătură cu tensiunile din Iran – unde americanii l-au asasinat pe generalul Qassem Soleimani, considerat al doilea om din stat după Ayatollah – ceea ce se corelează cu aşteptările optimiste ale investitorilor referitoare la semnarea unui acord comercial Beijing – Washington.

Sentimentul de relaxare s-a instalat încă de miercuri când preşedintele Donald Trump a adresat un discurs public în care a spus că Iranul pare să nu ia alte măsuri militare momentan, după ce o serie de rachete au lovit baze militare americane din Irak.

Riscul de confruntare directă iminentă între Washington şi Teheran a scăzut momentan, „chiar dacă riscurile pe termen lung ale unui război asimetric sunt necunoscute”, notează John Hardy, strateg în cadrul Saxo Bank.

Toţi cei trei indici bursieri majori din SUA au atins maxime record şi au închis şedinţa de tranzacţionare pe maxime record.

Indicele S&P 500 a închis şedinţa de tranzacţionare de joi cu un avans de 0,7%, evoluţie încurajată de sectorul de tehnologie. Indicele companiilor de tech, Nasdaq, a înregistrat o creştere de 0,8% la finalul şedinţei. În acelaşi timp, indicele industrial Dow Jones a închis şedinţa pe o creştere de 0,7%, la un pas de pragul de 29.000 de puncte.

Sentimentul de pe Wall Street a fost conslidat în contextul în care negociatorii oficiali ai Chinei ajung la Washington săptămâna viitoare pentru a semna o „faza unu” al unui acord comercial preliminar între SUA şi China.

În Europa, indicele DAX a închis şedinţa la Frankfurt cu o creştere de 1,3%, în timp ce indicele continental Stoxx 600 a înregistrat o creştere de 0,3%.

Cererea pentru aşa-numitele „active sigure” – care creşte atunci când se adună tensiunile şi incertitudinea – a încetinit. Preţul aurului a scăzut cu 0,2%.

Petrolul s-a stabilizat joi după ce a scăzut miercuri cu circa 4% - evoluţie care a urmat unei creşteri bruşte – cu petrolul Brent fiind cotat la 65,41 dolari per baril.

Şi în Asia pieţele au înregistrat creşteri. Indicele Nikkei 225 din Japonia a crescut cu 2,3%, în timp ce indicele Hang Seng din Hong Kong a înregistart creşteri de 1,7%.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.