CANNES 2015: Ingrid Bergman, pe afişul oficial al Festivalului
Afişul oficial al celei de-a 68-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes (13 - 24 mai) va fi reprezentat de o fotografie cu actriţa Ingrid Bergman, care îi urmează în rolul de imagine a evenimentului actorului italian Marcello Mastroianni, informează site-ul festival-cannes.fr.
Legendă a cinematografiei moderne, femeie liberă şi actriţă îndrăzneaţă, Ingrid Bergman a fost în acelaşi timp o vedetă hollywoodiană şi o figură a neorealismului, schimbând adeseori tipologia rolurilor interpretate şi ţările de adopţie în funcţie de pasiunile sale, fără să îşi piardă însă niciodată graţia şi simplitatea.
Pe afişul din acest an, Ingrid Bergman, care a lucrat cu regizori celebri precum Alfred Hitchcock, Roberto Rossellini şi Ingmar Bergman şi a jucat alături de actori hollywoodieni de prim rang precum Cary Grant, Humphrey Bogat şi Gregory Peck, apare într-o fotografie de tip portret, zâmbitoare, cu un chip care pare să privească spre un orizont plin de promisiuni.
Ingrid Bergman a fost desemnată preşedinte al juriului oficial de la Cannes în anul 1973.
"Familia mea şi eu însămi suntem foarte emoţionaţi de faptul că organizatorii Festivalului de la Cannes au ales-o pe minunata noastră mamă în calitate de imagine a afişului oficial, în anul centenarului naşterii sale", a declarat actriţa Isabella Rossellini, fiica ei.
"Parcursul ei excepţional a acoperit atât de multe ţări, de la mici producţii artizanale europene la marea maşinărie hollywoodiană. Mama îşi adora meseria de actriţă: pentru ea, să joci într-un film nu era o profesie, ci o vocaţie. Ea obişnuia să spună: «Nu eu am ales să joc, ci jocul actoricesc m-a ales pe mine»", a adăugat Isabella Rossellini.
Pe baza unei fotografii de David Seymour, cofondator al agenţiei Magnum, Hervé Chigioni - autorul afişului de anul trecut, cu Marcello Mastroianni -, a realizat afişul oficial al Festivalului de la Cannes 2015, în colaborare cu artistul grafician Gilles Frappier.
Hervé Chigioni a realizat cu această ocazie şi un film de animaţie pe baza afişului oficial, cu o coloană sonoră ce reprezintă un remix al temei muzicale a Festivalului de la Cannes - "Le Carnaval des animaux", de Camille Saint-Saëns -, cu un aranjament muzical semnat de doi muzicieni suedezi, Patrik Andersson şi Andreas Söderström.
Omagiul adus celebrei actriţe nu se opreşte însă aici, deoarece Ingrid Bergman va putea fi văzută şi în cadrul secţiunii Cannes Classics, în pelicula "In Her Own Words", un documentar regizat de Stig Björkman, autor de romane şi de documentare despre Woody Allen şi Ingmar Bergman.
De asemenea, Festivalul de la Cannes va fi partenerul "Ingrid Bergman Tribute", un eveniment pe care actriţa Isabella Rossellini îl va organiza în luna septembrie pentru a marca împlinirea unui secol de la naşterea mamei sale. Evenimentul va fi organizat sub forma unui spectacol, regizat de Guido Torlonia şi Ludovica Damiani, care va combina pasaje din autobiografia actriţei şi fragmente din corespondenţa ei cu Roberto Rossellini. Spectacolul va fi prezentat în cinci oraşe care au avut o importanţă specială în viaţa actriţei Ingrid Bergman: Stockholm, Roma, Paris, Londra şi New York. Vor urca pe scenă, alături de Isabella Rossellini, actori de renume precum Jeremy Irons, Fanny Ardant, Christian De Sica.
Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 13 - 24 mai. Juriul va fi prezidat de cineaştii americani Joel şi Ethan Coen. Selecţia oficială a festivalului va fi anunţată pe 16 aprilie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro