Care sunt cei mai promiţători oameni de business sub 40 de ani din America. Numărul 1 are legătură cu una dintre cele mai controversate afaceri din România
Revista americană Fortune a realizat topul anual al celor mai influenţi 40 de oameni de afaceri care au sub 40 de ani, un clasament care reuneşte elita mondială din lumea de business. Locul întâi este ocupat de Brendan Bechtel, CEO al gigantului american Bechtel Group.
El are 35 de ani şi de la 1 septembrie a preluat frâiele uneia dintre cele mai importante companii de construcţii din lume, Bechtel Group, care în 2015 a avut venituri de 40 mld. dolari, aceeaşi care a construit în România 50% din tronsonul de autostradă dintre Suplacu de Barcău şi Borş, cu o lungime de 60 de kilometri, scrie Ziarul Financiar.
Autostrada Bechtel este una dintre cele mai controversate afaceri din România, având în vedere sumele plătite către grupul american şi faptul că pur şi simplu nu a fost construită în totalitate. Afacerea a început pe vremea când Adrian Năstase era premier, ca un „cadou” pentru americani, pentru că România a putut intra în NATO. şi a încetinit pe vremea lui Traian Băsescu, pentru ca în final să se închidă pe vremea lui Victor Ponta şi a lui Dan Şova (contractul cu Bechtel a fost reziliat de către Dan Şova, în 2013).
Iar primii zece cei mai importanţi oameni de afaceri din lume sunt, conform Fortune:
1. Brendan Bechtel, CEO Bechtel Group
2. Chinezul Ye Jianming, CEO al gigantului din energie China Energy Company Limited (CEFC), care conduce o afacere de 42 de mld. de dolari pe an din petrol în China, dar pe care puţini îl cunosc. Compania sa are acorduri petroliere în ţări precum Kazahstan, Qatar, Abu Dhabi şi Ciad şi s-a asociat cu alţi giganţi pentru a exporta petrol din China, făcându-l un jucător privat puternic, aliat al guvernului chinez.
3. Jake Sullivan, în vârstă de 39 de ani, este senior policy advisor al echipei care se ocupă de campania prezidenţială a lui Hillary Clinton în cursa pentru Casa Albă, „Hillary pentru America”. El i-a câştigat încrederea lui Hillary Clinton, în calitate de consiler al campaniei prezidenţiale din 2008, dar şi la Departamentul de Stat, unde a fost cel mai tânăr director de planificare. Dacă Hillary Clinton va câştiga alegerile, este de aşteptat ca Sullivan să fie adjunctul cabinetului său.
Citeşte continuarea articolului în ZF
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro