Care sunt cele mai corupte ţări din lume
Ancheta în curs de desfăşurare asupra Isabelei dos Santos, cea mai bogată femeie din Africa şi fiica fostului preşedinte al Angolei, a pus accentul pe scara corupţiei şi nepotismului din unele dintre cele mai sărace ţări ale lumii, unde bogaţii beneficiază de pe urma săracilor.
Transparency International, o organizaţie neguvernamentală cu sediul în Germania, care urmăreşte corupţia guvernamentală la nivel mondial, a publicat recent indicele anual de corupţie. Mai jos se alfă o listă cu statele care ocupă primele cinci locuri din clasamentul gradului de corupţie, în care sunt incluse 180 de ţări.
Somalia
Fără un guvern central efectiv şi cu o sărăcie endemică, Somalia s-a clasat în partea de jos a listei Transparency International, la fel ca în fiecare an din 2006 încoace. Corupţia este una dintre cauzele principale ale instabilităţii politice din această naţiune africană.
Instituţiile ţării continuă să fie extrem de disfuncţionale şi nu există aproape niciun mecanism care să elimine corupţia. Clanurile şi practicile religioase au mai multă influenţă asupra somalienilor decât politicienii.
Sudanul de sud
Sudanul de Sud a apărut în 2011, ca naţiune independentă, după decenii de război civil din Sudan, care au ucis sute de mii de oameni. Corupţia se găseşte în mai multe forme - patronaj, delapidare şi birocraţie. Funcţionarii publici solicită mită pentru activităţi banale, precum prelucrarea rapidă a documentelor pentru a începe afacerile, în timp ce armata este puternic fragmentată pe linii etnice şi tribale.
De asemenea, oficialii profită de supravegherea laxă, ceea ce duce la delapidarea fondurilor publice.
Siria
Siria nu are instituţii puternice şi înregistrează un grad ridicat în ceea ce priveşte conflictele interne, determinate de războiul civil continuu. Preşedintele Bashar al-Assad a condus ţara din 2000, preluând puterea de la tatăl său, care a condus timp de aproape trei decenii.
Yemen
Un război civil între guvernul saudit din Yemen şi rebelii Houthi susţinuţi de Iran a aruncat statul din Golf în haos. Corupţia continuă să fie o problemă şi a afectat diverse aspecte ale vieţii.
Venezuela, Sudan, Afganistan şi Guineea Ecuatorială
Toate patru statele ocupă acelaşi loc. Venezuela este cuprinsă de tulburări politice, deoarece protestele împotriva preşedintelui socialist Nicolas Maduro s-au intensificat în ultimele luni în urma inflaţiei şi a emigrării multor venezueleni. Preşedintele Guineei Ecuatoriale, Teodoro Obiang Nguema Mbasogo, este unul dintre cei mai longevivi lideri din lume. Guvernul său a fost acuzat de diverse forme de corupţie şi administrare defectuoasă. Eforturile anticorupţie din Sudan au fost lente. Preşedintele împuternicit, Omar al-Bashir, a fost înlăturat în aprilie 2019 în urma unei lovituri de stat militare. Peste 113 milioane de dolari în numerar au fost găsiţi în casa acestuia după îndepărtarea sa de la putere.
Corupţia din Afganistan este sistemică sub formă de nepotism şi un sistem de remunerare pentru numirile politice. De asemenea, criminalitatea organizată şi traficul de droguri joacă un rol important în ineficienţa guvernului.
Unde se află Statele Unite pe listă?
Statele Unite au primit un scor de 69, cel mai scăzut loc în opt ani.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro