Câştigătorii din culise. Care sunt companiile care au transformat în profit criza energiei din 2021? Oameni din grupul original al băieţilor deştepţi bifează din nou câştiguri
Anul 2021 a fost dramatic pentru unii furnizori de energie, pierderile suferite, de sute de milioane de lei în unele cazuri, fiind puternic contrastante cu profiturile de vis care s-au adunat în conturile producătorilor de electricitate.
Pentru unele companii de furnizare a energiei, anul 2021 nu a fost unul de criză, ci unul în care s-au marcat profituri record, însoţite de creşteri de afaceri spectaculoase.
Anul 2021 a fost dramatic pentru unii furnizori de energie, pierderile suferite, de sute de milioane de lei în unele cazuri, fiind puternic contrastante cu profiturile de vis care s-au adunat în conturile producătorilor de electricitate.
Există însă şi furnizori de energie, majoritatea neafiliaţi unor grupuri străine, care făcut din 2021 un an de creştere excepţională. ZF a analizat datele financiare ale acestor companii, fiind evidenţiate doar firmele care apar în raportul din decembrie al ANRE privind cotele furnizorilor de energie din segmentul concurenţial. Au fost excluse din analiză companiile afiliate unor grupuri, cum sunt cazul Enel sau E.ON, care deja au anunţat pierderi.
Astfel, MET Energy România, companie cu o cotă de 2,35% pe piaţă furnizării de energie, a terminat anul trecut cu un business de 2,4 miliarde de lei, de 2,5 ori mai mare decât cel din 2020. Mai mult, compania a înregistrat un profit net de aproape 97 de milioane de lei faţă de pierderile de 82 de milioane de lei din 2020. Compania este parte a grupului elveţian MET, CEO-ul grupului MET fiind Benjamin Lakatos. Tot el este şi cel mai important acţionar, potrivit datelor MET. Lakatos şi-a început cariera la MOL, compania petrolieră a statului maghiar, având un rol-cheie în dezvoltarea pieţei de gaze naturale din Ungaria. Reprezentanţii MET nu au răspuns până la închiderea ediţiei solicitării ZF privind evoluţia rezultatelor financiare.
Energy Distribution Services (EDS) este o altă companie de furnizare a energiei cu o creştere frumoasă a cifrei de afaceri, care a reuşit să bifeze şi un profit net gereros anul trecut. Astfel, compania a ajuns la un business de peste un miliard de lei şi la un profit net de 67 de milioane de lei, faţă de cele 50 de milioane de lei din 2020.
Datele Confidas arată că firma este deţinută în proporţii egale de Costin şi Sorina Mirea, copiii lui Marian Mirea, fostul şef al Hidroconstrucţia Olt, după cum arată presa locală. Hidroconstrucţia, una dintre cele mai mari companii de construcţii active în România după cifra de afaceri, şi-a cerut intrarea în insolvenţă
într-o solicitare înregistrată pe 14 decembrie 2021. Potrivit presei vâlcene, EDS a fost chiar furnizorul de energie al Hidroconstrucţia Olt. Mai departe, potrivit unor informaţii publicate de platforma e-nergia.ro, EDS este cumpărătorul a circa 3% din producţia de energie estimată a Hidroelectrica pentru anul acesta.
Printre companiile care au bifat profituri substanţiale se numără şi Renovatio Trading, care a terminat anul cu un business de 585 de milioane de lei şi un profit net de 40 de milioane de lei, mult peste nivelul de 7,5 milioane de lei din 2020. Potrivit Confidas, acţiunile Renovatio Trading sunt controlate de RG Renovatio Group din Cipru şi de Eduard Marius Ciucu, cel care a administrat afacerile Green Energy. Acestă companie a făcut parte din clubul original al băieţilor deştepţi din energie, grupare care la începutul anilor 2000, sub protecţia PSD şi a fiecărui partid politic care a ajuns la guvernare, a cumpărat energie de la producătorii români de stat, sub costuri, pentru a o vinde ulterior la profituri istorice. În cazul Green Energy, compania a avut conexiuni cu Complexul Energetic Turceni, dar şi cu Hidroelectrica.
Piaţa furnizării de energie a fost puternic încercată anul trecut pe fondul exploziei preţului la energie, situaţia multor companii de profil devenind critică şi în contextul introducerii din noiembrie a unei scheme de sprijin pentru consumatori prin care s-au plafonat preţurile. Dar în timp ce mulţi furnizori susţin că finanţarea acestei scheme s-a făcut din banii furnizorilor, există şi o categorie de companii care aparent câştigă din această situaţie. Potrivit unei informări publice, ANRE a precizat că în cadrul verificărilor realizate s-au identificat furnizori de energie care au utilizat metode de creştere artificială a preţului mediu ponderat de achiziţie pentru a intra în schema de plafonare a preţurilor. Printre neregulile constatate de specialiştii din cadrul ANRE se numără încheierea la preţuri excesive de contracte de achiziţie intragrup sau chiar excluderea din datele declarate a contractelor de achiziţie de energie cu preţ mic.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro