Când regele Arabiei Saudite a răcit la plă­mâni, preţurile petro­lului s-au dus în sus, dar nu prea mult. La fel s-a întâmplat şi când s-a aflat că preşedintele Iranului a murit într-un accident de elicopter.

Şi Arabia Saudită şi Iranul sunt ţări bogate în petrol, exportatoare şi membre ale OPEC, o organizaţie internaţionlă de tip monopol care manipulează piaţa ţiţeiului în funcţie de interesele sale. Cele două întâmplări sunt puse de analişti în contextul geopolitic complicat din Orientul Mijlociu, de unde vine o mare parte din petrolul lumii.

Şi astfel se naşte întrebarea: cât de mult mai influenţează geopoliti­ca preţurile ţiţeiului? În anii ’70, răz­boiul israeliano-arab şi apoi Re­voluţia Iraniană au creat şocuri pe­troliere care în lumea occidentală au produs crize energetice şi econo­mice, cu penurii de carburanţi şi preţuri astronomice.

În prezent, nici tensiunile în creş­tere dintre Israel şi Iran nu au reuşit să urnească semnificativ cota­ţiile ţiţeiului, nu în măsura în care o pot face condiţiile economice glo­bale. Geopolitical Intelligence Ser­vi­ces arată că mulţi analişti prezi­ceau cotaţii în creştere accentuată la sfârşitul anului trecut. Dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Brentul a terminat 2023 la 78 de dolari pe baril, iar în ianuarie a urcat doar până la 80 de dolari pe baril, deşi OPEC şi Rusia şi-au redus producţia pentru a ţine sus preţurile. GIS trage concluzia că organizaţia statelor exportatoare de petrol şi-a îndeplinit obiectivul declarat de a stabiliza preţurile. Însă pentru OPEC a stabiliza co­taţiile înseamnă în prezent a nu le lăsa să scadă.

Nu a acceptat ca petro­lul să se ieftinească când Europa şi SUA se confruntau cu o inflaţie fără prece­dent în ultimele decenii tocmai din cauza energiei prea scumpe. Arabia Saudită, liderul organizaţiei, nu a acceptat să ajute Vestul în această privinţă nici când a fost rugată de preşedintele american Joe Biden.

Ieri, Brentul, referinţa pentru piaţa internaţională a petrolului, se tranzacţiona la aproape 84 de dolari pe baril, mult sub cotele de peste 100 de dolari pe baril asupra cărora avertizau traderi şi analişti în urmă cu câteva luni.

Aceste lucruri nu înseamnă că geopolitica a devenit irelevantă pentru piaţa petrolului, notează GIS. Ci că există incertitudini legate de viitorul cererii şi de sănătatea economiilor lumii şi că a apărut un nou actor de talie internaţională, SUA, ca exportator. SUA sunt cel mai mare consumator de petrol din lume. Ţara este producătoare şi îşi şi permite să exporte.

După ce Arabia Saudită a refuzat să majoreze producţia de petrol pentru a împinge în jos preţurile în timpul crizei de energie, SUA au luat locul Rusiei şi au devenit principala sursă de petrol de import pentru Uniunea Europeană. În schimb, China este al doilea consumator de ţiţei ca mărime din lume.

Este principalul motor al cererii pe piaţa mondială de la începutul secolului şi cel mai probabil va rămâne aşa mulţi ani de-acum încolo pentru că este dependentă în proproţie de peste 70% de petrolul importat. De aceea, când la sfârşitul anului 2022 guvernul de la Bejing a ridicat restricţiile antipandemie, mai toţi analiştii se aşteptau la o explozie a cererii pentru petrol în economia chineză. Cererea mai mare ar fi dus la preţuri mai mari. Însă economia îşi revine lent. Consumul este slab.

Piaţa petrolului nu primeşte sprijinul dorit de producători precum OPEC de la China. OPEC în sine se confruntă cu probleme. Angola a părăsit organizaţia pe 1 ianuarie 2024. Ecuador a făcut la fel în 2020, iar Qatar în 2019. Exiturile arată că monopolul nu este o structură bine închegată. Iar Arabia Saudită şi Rusia sunt aliaţi doar de conjunctură.

În 2020 cele două state s-au angajat într-un război reciproc al preţurilor petrolului în care cotaţiile au ajuns pentru scurt timp în teritoriul negativ. Prin urmare, OPEC nu mai domină piaţa aşa cum o făcea în anii ’70. Pe de altă parte, nici tensiunile actuale din Orientul Mijlociu nu sunt de dimensiunile războiului Iom Kipur, în care Israel a fost atacat de Egipt şi Siria, ajutate de alte opt state arabe, iar OPEC, aparent în sprijinul atacatorilor, a impus un embargo petrolier asupra mai multor ţări occidentale.

Crizele de energie care au urmat au produs crize economice. Însă condiţiile actuale de pe piaţa petrolului diferă mult de cele de atunci, arată o analiză a Băncii Mondiale. La fel diferă şi alianţele dintre state. Atunci, economia globală era dependentă puternic de petrol, iar piaţa era dominată de OPEC, unde industria de profil era controlată de stat.

Această dependenţă poate fi măsurată cu ajutorul indicatorului intensitatea utilizării ţiţeiului, care reprezintă cantitatea de petrol necesară producţiei unei unităţi de PIB. Măsura a scăzut de la 0,12 tone în 1970 la 0,05 tone în 2022. De asemenea, de atunci dezvoltarea altor surse de energie, cum ar fi cea solară şi eoliană, a devenit prioritară pentru guvernele din Europa şi SUA.

Ponderea petrolului în cererea globală de energie a coborât de la 50% la 30%. În plus, au apărut noi producători şi alte forme de combustibili, cum este biocombustibilul. La fel de important, în urma crizelor petroliere din anii 1970, multe din statele importatoare şi-au constituit rezerve strategice de petrol.

SUA au cele mai mari rezerve de petrol strategice din lume, care pot acoperi consumul intern timp de cinci săptămâni. În 2022, în plină criză energetică, guvernul american a vândut petrol în cantităţi record din aceste rezerve. În ceea ce priveşte relaţiile dintre guverne, SUA au mai mulţi aliaţi în Orientul Mijlociu, Arabia Saudită fiind considerată unul dintre aceştia, mai ales în privinţa securităţii.