„Catedrala la roşu”. Cât a costat până acum construcţia Catedralei Mântuirii Neamului. 75% sunt bani de la stat
„Din această sumă, un procent de aproximativ 25% provine din donaţii, restul reprezentând sprijinul financiar oferit de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale în baza prevederilor unor acte normative”, au transmis, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Patriarhiei Române.
Potrivit sursei citate, Catedrala este finalizată în proporţie de 95%, în stadiul „la roşu”.
„Din stadiul I, «catedrala la roşu», lucrările sunt finalizate în proporţie de 95 %. Lucrările pe şantierul Catedralei sunt foarte avansate, lucrându-se intens la finalizarea altarului, dar şi la cota + 91 m, în zona turlei principale, precum şi în zonele celorlalte turle. Concomitent se efectuează laborioasa operaţiune de punere în funcţiune a clopotelor şi finul reglaj al acestora. Recent a fost montată structura metalică a acoperişului turlei clopotniţe”, explică reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române.
În ceea ce priveşte costurile viitoare, Patriarhia spune că nu se poate estima o sumă, „întrucât nu există încă proiectele finalizate”.
„Cu banii existenţi (104 milioane lei primiţi la începutul lunii octombrie de la Guvern) se va termina structura de rezistenţă a «catedralei la roşu», ferestrele şi uşile montate, acoperişul (inclusiv învelitoarea din cupru), crucile, subsolurile adiacente din vest, spaţiul liturgic exterior şi dependinţele assimilate”, mai declară, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii BOR.
Potrivit Patriarhiei, pe data de 25 noiembrie va fi sfinţit Altarul Catedralei, în prezenţa Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro