Ce angajamente şi-a luat Mega Image pentru ca preluarea lantului Profi să nu afecteze piata concurentială

Autor: Roxana Rosu Postat la 10 octombrie 2024 104 afişări

Ce angajamente şi-a luat Mega Image pentru ca preluarea lantului Profi să nu afecteze piata concurentială

Lantul de magazine Mega Image a anuntat definitivarea angajamentelor menite să asigure o bună funcţionare a pieţei de retail, după ce Consiliul Concurentei va aproba concentrarea economică rezultată în urma achiziţionării de către grupul Ahold Delhaize a companiei Profi Rom Food, cea care operează reţeaua de magazine Profi în România.

Setul de reguli propuse intenţionează să asigure stabilitate şi predictibilitate pe piaţa de retail din România, mai ales prin raportare la partenerii actuali ai celor două reţele de retail (Mega Image şi Profi), cât şi a potenţialilor viitori parteneri ai Mega Image şi Profi.

Consiliul Concurenţei a anuntat miercuri că  pune în dezbatere publică angajamente propuse de Delhaize „The Lion” Nederland B.V. (Mega Image) pentru a înlătura îngrijorările concurenţiale identificate pe piaţa achiziţiilor de produse de la furnizori, în contextul preluării Profi Rom Food S.R.L.. În urma analizei efectuate de autoritatea de concurenţă, au rezultat unele îngrijorări referitoare la efectele pe care această operaţiune le-ar putea avea asupra concurenţei pe piaţa locală a comerţului cu amănuntul de produse de consum curent preponderent alimentare şi pe piaţa achiziţiilor de la furnizori, ale aceloraşi produse, la nivel naţional.

Angajamentele propuse vizează implemetarea unor proceduri care să cuprindă regulile pentru listarea şi delistarea furnizorilor în cadrul reţelei Mega Image/Profi, indiferent dacă aceştia comercializează produse alimentare sau non-alimentare.

În acest context, MEga Image a făcut publice angajamentele asumate includ reguli de gestionare a relaţiilor cu furnizorii şi cuprind 2 părţi:

►Partea Generală, aplicabilă tuturor furnizorilor, reprezintă o procedură clară şi transparentă privind regulile de listare şi delistare a produselor, precum şi de gestionare a relaţiilor comerciale, şi stabileşte modalităţi obiective şi echidistante de evaluare a produselor, asigurând, totodată, respectarea cerinţelor privind calitatea şi siguranţa, în scopul protejării consumatorilor.

►Partea Specială, aplicabilă doar acelor furnizori care realizează mai mult de 20% din cifra lor de afaceri cu cele două reţele, include o serie consistentă de garanţii şi măsuri de protecţie suplimentare create în beneficiul furnizorilor. Un element important de protecţie este angajamentul conform căruia furnizorii incluşi în această categorie nu vor fi delistaţi, excepţie făcând situaţiile cu totul excepţionale, clar definite in procedură, care privesc în principal aspecte precum siguranţa şi sănătatea alimentelor, calitatea produselor, respectarea normelor legale. De asemenea, aceşti furnizori vor beneficia de termene extinse de notificare şi oportunităţi de remediere a eventualelor neconformităţi, creându-le astfel un cadru care să le permită adaptarea activităţii, creşterea performanţelor şi soluţionarea problemelor operaţionale. Totodată, aceştia se vor bucura de un sprijin suplimentar, sub formă de consultanţă şi formare, respectiv colaborare directă cu reprezentaţii celor două reţele, în scopul dezvoltării şi îmbunătăţirii relaţiilor comerciale.

Angajamentele propuse de către grupul Ahold Delhaize au în vedere garantarea continuării relaţiilor comerciale benefice, asigurând la nivelul pieţei de retail din România predictibilitate şi stabilitate, astfel încât furnizorii Mega Image şi/sau Profi să se bucure de protecţii suplimentare pentru o perioadă de timp de 24 de luni şi să fie încurajaţi în diversificarea activităţii lor comerciale.

Angajamentele propuse până la acest moment vizează exclusiv piaţa de aprovizionare (furnizorii). Urmare a continuării discuţiilor cu Consiliul Concurenţei, compania va propune şi angajamente ce privesc piaţa de desfacere.

Consiliul Concurenţei invită persoanele fizice sau juridice interesate să trimită observaţii cu privire la angajamentele propuse de Mega Image până la data de 4 noiembrie 2024.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
mega image,
profi,
preluare,
furnizori

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.