Cu toate că Álex Pina nu lansase iniţial decât un sezon din „La casa de papel”, pe care Netflix a decis să îl difuzeze în două părţi, succesul formidabil pe care l-a avut a atras după sine încă două sezoane, dintre care ultimul a fost lansat luna aceasta, pe 3 aprilie.

„La casa de papel” nu m-a „prins” nici din prima, nici din a doua încercare de a-l viziona. A treia oară însă, când m-am ambiţionat să urmăresc până la capăt episodul pilot, am sfârşit prin a nu mă mai ridica preţ de multe ore (şi episoade) din faţa ecranului.

Primele două sezoane ale producţiei „La casa de papel” prezintă, prin ochii unuia dintre personajele principale, Tokio (Úrsula Corberó), etapele unui jaf dat de un grup de opt infractori, foarte diferiţi ca abilităţi şi personalitate, costumaţi în salopete roşii, cu feţele acoperite de măşti înfăţişându-l pe Dalí şi care folosesc drept porecle nume de capitale, cu toţii recrutaţi de un personaj deosebit de inteligent şi misterios căruia îi spun Profesorul (Álvaro Morte). Aceştia intră în Monetăria Regală a Spaniei cu un plan pus la punct până în cele mai mici detalii: să imprime fabuloasa sumă de 2,4 miliarde de euro şi să evadeze. Deşi o armată de jurnalişti şi cortul comisiei de poliţie desemnate să se ocupe de caz se află la o aruncătură de băţ de clădire, ei îşi continuă nestingheriţi treaba, transformându-se, după o serie de evenimente, dintr-o gaşcă de bandiţi, în nişte eroi adulaţi şi susţinuţi de publicul revoltat împotriva autorităţilor, un fel de haiduci ai timpurilor actuale care declanşează o adevărată isterie naţională.

În sezonul 3, celebrul grup se întoarce pe micul ecran, însă cu o nouă poveste – tot un jaf – dat această dată în Banca Spaniei – şi cu alte scopuri: eliberarea lui Rio, cel mai tânăr membru al grupului, capturat de poliţie după evadarea din Monetăria Regală, dar şi topirea într-un timp record a unei cantităţi uriaşe de aur pentru a putea fi scoasă mai uşor din clădire. Sfârşitul sezonului 3 se încheie cu capturarea Lisabonei, un membru special al bandei, aceasta fiind nu doar fosta inspectoare de poliţie Raquel Murillo (interpretată de Itziar Ituño), care se ocupase iniţial de negocierile cu Profesorul şi care se alătură în final grupului, după ce se îndrăgosteşte de misteriosul cap al bandei, ci şi iubita sa, dezvăluind publicului latura sentimentală, bine ascunsă a acestui personaj.

Ca şi în primele sezoane, în paralel cu firul narativ principal se conturează, prin tehnica flashback-ului, alte două planuri – unul mai apropiat de prezent, în care Profesorul le explică protejaţilor săi detaliile jafului şi rolul pe care îl are fiecare, învăţându-i, de asemenea, nenumărate tehnici de supravieţuire care implică inclusiv lecţii complexe de anatomie şi chirurgie, cu ajutorul cărora îşi pot salva camarazii, la nevoie, dar şi unul petrecut cu cinci ani în urmă, când, alături de fratele său, un personaj carismatic cunoscut din primul sezon sub pseudonimul Berlin, el punea la cale tot ce se materializează astăzi, putând fi, asfel, de cele mai multe ori, cu mai mulţi paşi în faţa poliţiei.

Raquel însă nu este singura care se află în pericol. Nairobi, una dintre cele mai îndrăgite membre ale găştii, se află la un pas de moarte, forţându-şi colegii să ia în mână bisturiul şi să se transforme în medici pentru a o salva. În sezonul 4 vedem, din nou, că atât inamicii, cât şi aliaţii grupului nu sunt doar afară, în cortul poliţiei sau în interior, în rândul ostaticilor, ci chiar în gaşca lor. Conflictele născute între membrii bandei, care se pierd cu firea în cele mai nepotrivite momente, i-au adus, nu de puţine ori, la un pas de a eşua în îndeplinirea planului, obligându-l pe Profesor să găsească rapid rezolvări la probleme nepremeditate, însă, nu o dată, s-au sfârşit tragic, chiar cu pierderea unui membru al bandei.

În sezonul 4 m-am reîndrăgostit de eroii cu mască, cu temperamente şi istorii atât de diferite, am „urât” personajele antagoniste ca Arturo Román sau Gandia şi m-a intrigat spiritul manipulator al Aliciei Sierra, noua inspectoare de poliţie care conduce acum negocierile în locul lui Raquel, având un rol decisiv în soarta grupului.

Dacă ultimele secvenţe ale sezonului 3 îi permit privitorului să anticipeze acţiunea din următorul, sfârşitul ultimului episod din cel de-al patrulea sezon aduce cu sine, în acordurile pătrunzătoare ale melodiei „Bella, ciao”, un mare semn de întrebare şi o mulţime de finaluri posibile. Sau, mai degrabă, începuturi. Vom avea însă de aşteptat cel puţin încă un an pentru a-l descoperi pe cel real.

Pe actriţele Alba Flores, interpreta personajului Nairobi, şi pe Naiwa Nimri, care o joacă pe inspectoarea Alicia Sierra, am avut ocazia să le urmăresc şi în alt serial spaniol, „Vis a vis”, regizat tot de Alex Pina, unde au fost la fel de dinamice şi au reuşit să interpreteze caractere şi să stârnească sentimente la fel de puternice ca şi în „La casa de papel”. Dacă e să compar „La casa de papel” cu un alt serial spaniol foarte în vogă la momentul actual, „Elite”, pot să remarc că, deşi ambele au un ritm aproape la fel de alert şi ţin în suspans privitorul, implicând investigaţii ale poliţiei şi având totodată integrate în acţiune diverse poveşti de dragoste construite între personaje, acţiunea celui din urmă tinde însă mai mult spre genul telenovelă, lucru explicabil de altfel dat fiind faptul că protagoniştii sunt un grup de adolescenţi, în timp ce primul se concentrează pe detalii impecabile pentru a construi o poveste cât mai plauzibilă.

Ca să închei cu o curiozitate, ştiaţi că Darko Perić, actorul sârb care îl interpretează pe Helsinki în serial, vorbeşte limba română? Şi încă foarte bine.

 Álex pina (pamplona) este un producator, regizor şi scenarist spaniol, cunoscut mai ales pentru producţia „la casa de papel”, care se bucură de succes la nivel global. Din portofoliul său fac parte şi „vis a vis” („locked up”), „el embarcadero” („the pier”), „los hombres de paco” („paco's men) şi „el barco” („the ship”).  El şi-a început cariera ca jurnalist, scriind pentru cotidianele „diario vasco” şi „diario de mallorca”, dar şi pentru o agenţie europeană de presă. Între 1993 şi 1996 a lucrat ca scenarist şi editor pentru videomedia, înainte de a se alătura echipei globomedia în 1996. La sfârşitul anului 2016, după lansarea „vis a vis” în cadrul postului de televiziune spaniolantena 3, pina şi-a fondat propria companie de producţie, vancouver media. Prima serie produsă sub noul brand a fost „la casa de papel”, lansată pe 2 mai 2017, fiind urmărită de 4 milioane de persoane.

La casa de papel

Regie: Álex Pina 

Distribuţie: Álvaro Morte, Itziar Ituño, Pedro Alonso, Alba Flores, Naiwa Nimri

Nr. sezoane: 4

Nr. episoade: 31