Guvernul a dat drumul la cel mai mare program de garanţii din istoria României, 15 miliarde de lei, dar site-ul este blocat pentru că sunt 150 de aplicaţii pe secundă. VIDEO
Fondul Naţional de Garantare a creditelor pentru IMM-uri a dat drumul la cel mai mare program de garanţii pentru companii din istoria României, care poate ajunge la nu mai puţin de 15 miliarde de lei, adică peste 3 miliarde de euro.
Fondul Naţional de Garantare a creditelor pentru IMM-uri a dat drumul la cel mai mare program de garanţii pentru companii din istoria României, care poate ajunge la nu mai puţin de 15 miliarde de lei, adică peste 3 miliarde de euro.
La puţin timp de la deschiderea programului, platforma www.imminvest.ro, unde IMM-urile se pot înscrie pentru a accesa credite garantate de stat cu dobânzi preferenţiale subvenţionate, s-a blocat imediat, fiind înregistrate peste 150 de aplicaţii pe secundă.
Vineri, începând cu ora 10, reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare a creditelor pentru IMM-uri sunt într-o discuţie video cu antreprenorii.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro