Elon Musk lansează un nou atac la adresa României: „Soros şi USAID subminează democraţia în România”

Autor: Diana Nunut Postat la 22 februarie 2025 34 afişări

Elon Musk a lansat un nou atac la adresa României în noaptea de vineri spre sâmbătă, postând pe platforma X că „Soros şi Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) subminează democraţia în România”.

Acest mesaj a reprezentat descrierea unei postări făcute de Mario Nawfal – care i-a luat recent un interviu lui Călin Georgescu –, pe care Elon Musk a distribuit-o la rândul său.

În postarea făcută de Mario Nawfal, se menţionează că Sandra Pralong ar fi folosit ONG-ul RePatriot, finanţat de USAID, pentru a influenţa procesul de anulare a alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie 2024.

Este pentru a treia oară în ultima săptămână când Elon Musk lansează comentarii privind anularea primului tur de scrutin al prezidenţialelor, după ce anterior a spus că „România îşi merită propria suveranitate” şi l-a numit pe preşedintele CCR, Marian Enache, un „tiran”.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
elon musk,
romania,
atac,
soros,
usaid

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.