Ce schimbări legislative aduce data de 1 ianuarie, cu impact în viaţa şi afacerile românilor
De la 1 ianuarie 2016 intră în vigoare o serie de normative şi reglementări care vor genera plusuri sau minusuri în bugetele populaţiei şi firmelor. MEDIAFAX consemnează principalele schimbări care vor interveni odată cu intrarea în vigoare a acestor măsuri.
Cele mai importante schimbări sunt de ordin fiscal, respectiv reducerea cotei-standard de TVA de la 20% la 19%, eliminarea taxei pe construcţiile speciale („taxa pe stâlp”), eliminarea supraaccizei de 7 eurocenţi/litru la carburanţi, introducerea impozitului specific – forfetar – în turism şi menţinerea scutirii de impozit pe profitul reinvestit (scutire care iniţial era programată să fie suspendată de la 1 ianuarie).
Tot de la 1 ianuarie, factura la energia electrică livrată populaţiei va scădea cu 1,9%, pentru că la nivelul distribuitorilor au fost reduse unele taxe care diminuează cu 3,8% până la 9,04% costurile specifice, potrivit unui anunţ recent al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Până la ora emiterii acestei ştiri, ANRE nu a transmis informaţii referitoare la o eventuală schimbare de preţuri la gazele naturale începând cu data de 1 ianuarie 2017.
Populaţia va plăti, începând chiar cu prima lună din acest an, o taxă pentru groapa de gunoi în valoare de 80 de lei/tonă/lună, adică 80 de bani la 10 kilograme. Specialiştii din domeniul mediului au calculat că o gospodărie generează aproximativ 30 de kilograme de deşeuri menajere pe lună, ceea ce înseamnă că taxa pentru groapa de gunoi ar putea fi de 2,4 lei pe lună, adică mai puţin de 30 de lei pe an.
Referitor la măsurile fiscale de reducere a TVA, de eliminare a „taxei pe stâlp” şi de eliminare a supraaccizei, reamintim că PSD a solicitat recent premierului Dacian Cioloş să ia în calcul o amânare a intrării acestora în vigoare la data de 1 ianuarie, dar până în momentul difuzării acestei ştiri nu a fost comunicată o poziţie oficială.
Există şi o serie de măsuri care trebuiau să intre la 1 ianuarie, dar, din diverse motive, au fost amânate. Printre acestea se regăseşte „Legea 51%” (care prevede obligativitatea retailerilor de a comercializa produse româneşti în proporţie de cel puţin 51%), apoi Legea insolvenţei persoanelor fizice, ca şi încetarea scutirilor de impozit pe profitul reinvestit. De asemenea, Guvernul a prorogat recent termenul de 1 ianuarie pentru data de 1 februarie la o serie de majorări salariale şi facilităţi acordate bugetarilor, iar creşterea salariului minim pe economie a fost lăsată la latitudinea noului Guvern.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro