Cea mai mare provocare pentru Elon Musk: Unul dintre cei mai mari investitori ai lumii vrea să îl îndepărteze din poziţia de preşedinte al Tesla

Autor: Alex Ciutacu Postat la 06 iunie 2018 407 afişări

Cea mai mare provocare pentru Elon Musk: Unul dintre cei mai mari investitori ai lumii vrea să îl îndepărteze din poziţia de preşedinte al Tesla

Fondul Suveran al Norvegiei, cu un portofoliu de peste 1 trilion de dolari, a anunţat miercuri că susţine o iniţiativă prin care Elon Musk ar urma să fie îndepărat din poziţia de preşedinte al companiei Tesla, unde acesta este şi CEO, potrivit Business Insider.

Propunerea, care a fost respinsă prin vot la întâlnirea actuală a acţionarilor, a reprezentat cea mai mare provocare a lui Musk în încercarea de a păstra controlul auspra companiei din Silicon Valley.

Norges Bank Investment Management, care conduce cel mai mare fond suveran de investiţii, susţine că numirea unui preşedinte diferit faţă de CEO ar îmbunătăţi guvernarea corporaţiei.

Fondul a votat împotriva realegerii lui Antonio Gracias ca membru al board-ului, însă a susţinut numirea în board a lui James Murdoch şi a fratelui lui Musk, Kimbal.

Fondul a votat în luna martie împotriva pachetului salarial al lui Musk, evaluat la 2,6 miliarde de dolari de Tesla, care încă aşteaptă aprobarea acţionarilor.

Fondul norvegian, care deţine 1,4% din toate acţiunile listate pe burse la nivel global, deţinea o participaţie de 0,48% în Tesla la sfârşitul anului trecut, valorând 252,5 milioane de dolari, potrivit datelor furnizate de fond.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
crestere,
tesla,
presedinte

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.