CECCAR, reacţie vehementă la adresa legiuitorilor: Propunere legislativă sau o „bombă cu ceas” pentru securitatea economică a României?
Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) marchează, la 13 iulie 2023, doi ani de la împlinirea unui secol de la reglementarea profesiei şi înfiinţarea organismului profesional prin Decret Regal. Oamenii de stat ai acelor vremuri au înţeles importanţa asigurării profesionalismului şi eticii în contabilitate, despre care putem spune că reprezintă ştiinţa şi arta stăpânirii afacerilor. Astfel, România a intrat la acea vreme în clubul select al ţărilor care aveau profesia reglementată.
Instituţia a reacţionat astăzi printr-un comunicat, pe care îl publicăm în continuare:
În mod inexplicabil astăzi, într-o economie inteligentă şi globală, se atacă decisiv tocmai esenţa profesiei – independenţa exercitării profesiei, profesionalismul şi etica profesională, elemente definitorii pentru garantarea calităţii serviciilor şi acţiunii în interes public.
Potrivit unei propuneri legislative, înregistrată la Senat cu nr. B398/2023, se urmăreşte eliminarea condiţiei ca societăţile care prestează servicii financiar-contabile să fie deţinute şi administrate de experţii contabili – liber-profesioniştii contabili care îşi desfăşoară activitatea
autonom, pe proprie răspundere şi în mod independent, care au responsabilitatea etică şi legală să servească atât interesele specifice ale beneficiarilor serviciilor lor, cât şi interesul public, şi care sunt sub incidenţa unui sistem de organizare profesională şi de control. Toate acestea în numele unei aşa-zise liberalizări care, în fapt, nu face altceva decât să creeze premisele ca interesul profesional să devină subjugat de interesul capitalului.
Propunerea legislativă este, în fapt, disonantă cu modul în care profesia contabilă este reglementată în cele mai mari economii ale lumii: SUA, Franţa, Italia, Germania, Belgia, Canada, Australia, Japonia etc. Drept exemplu, prezentăm modul în care este reglementată profesia în SUA - https://bit.ly/3CPU59z.
Modificările propuse introduc un nou prestator de servicii financiar-contabile: societăţile de expertiză contabilă care NU sunt controlate de experţii contabili şi care, în consecinţă, NU au răspundere profesională şi etică. Deşi se poate admite că numărul prestatorilor de servicii ar
putea creşte, trebuie avute în vedere riscurile asupra securităţii afacerilor, dar şi asupra conformării fiscale voluntare a contribuabililor. În mod evident, aceste societăţi vor pune accentul pe maximizarea rezultatelor financiare, în detrimentul celor profesionale. Totodată, această „liberalizare” a pieţei induce un risc major pentru securitatea afacerilor, pentru securitatea economiei, în ansamblu, având în vedere că, prin efectul Legii nr. 82/1991, s-ar acorda răspunderea pentru conformarea la legislaţia financiar-contabilă, care implică şi conformarea
fiscală voluntară, unor societăţi pentru care nu există nicio formă de control profesional şi etic, nefiind controlate de experţi contabili. Aceste modificări ale legislaţiei vor crea premisele apariţiei unor scheme de fraudă financiară şi evaziune fiscală care vor pune la adăpost iniţiatorii
infracţiunilor prin transmiterea responsabilităţii către terţe societăţi, care nu au răspundere
profesională şi etică.
Efectul pe termen mediu va fi deprofesionalizarea acestui sector de activitate, esenţial pentru a asigura ordinea în economie şi crearea de valoare sustenabilă. „Rolul liber-profesioniştilor contabili este unul esenţial pentru un mediu economic stabil şi predictibil şi pentru creşterea gradului de conformare fiscală voluntară. Dereglementarea profesiei de expert contabil ca profesie liberală, respectiv deprofesionalizarea prestatorilor de servicii financiar-contabile, ar avea un impact negativ în asigurarea creşterii inteligente sustenabile a economiei, în asigurarea securităţii economice la nivel naţional”, a precizat Elena- Ecaterina Chivu, preşedinte al Consiliului superior al CECCAR.
„Punerea în aplicare a propunerii legislative ar crea o discriminare a liber-profesioniştilor contabili din România atât în piaţa internă, cât şi în cea globală a serviciilor contabile. Experţii contabili vor intra în concurenţă atât cu prestatori de servicii în domeniul financiar-contabil care nu sunt sub incidenţa unui sistem de organizare profesională şi de control, cât şi cu liber- profesionişti din alte jurisdicţii, prin deschiderea pieţei din România – consecinţă a eliminării obligaţiei de recunoaştere a calificării profesionale în România –, concomitent cu păstrarea restricţiilor de acces al profesioniştilor români pe alte pieţe unde activitatea este reglementată, menţinându-se obligaţia de recunoaştere a calificării profesionale”, a subliniat Robert-Aurelian Şova, purtător de cuvânt al CECCAR, vicepreşedinte al Consiliului superior.
În concluzie, CECCAR consideră că prevederile actuale ale OG nr. 65/1994 au un rol esenţial în asigurarea calităţii serviciilor în domeniul contabilităţii. Totodată, considerăm că acestea NU sunt de natură să constituie o barieră care să afecteze concurenţa. În fapt, pieţele libere sunt cu adevărat libere doar atunci când există siguranţă şi toată lumea respectă reguli care nu sunt discriminatorii şi care sunt aplicabile tuturor. Această siguranţă este garantată de persoanele care înţeleg pe deplin un anumit domeniu şi care protejează interesele celor care nu deţin aceleaşi informaţii. Aici intervine profesionistul calificat – expertul contabil.
CECCAR a transmis instituţiilor şi autorităţilor de resort punctul de vedere cu privire la modificările vizate de propunerea legislativă - https://bit.ly/CECCAR_Motive_respingere_B398.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro