Cei mai puternici baroni ai ţiţeiului din întreaga lume. Ce rol pot juca ei în ecuaţia legată de gazele ruseşti? - FOTO

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 21 iulie 2014 201 afişări

Într-un moment în care toată lumea stă cu ochii pe deciziile liderului de la Kremlin iar puterile occidentale iau decizii politice luând în considerare dependenţa de gazele ruseşti, Business Insider prezintă câţia dintre cei mai bogaţi magnaţi ai petrolului.

1. Charles şi David Koch (cu o avere cumulată de 68 de miliarde de dolari)

Mare parte a averii lor a fost moştenită de la tatăl lor, Fred Koch, dar cei doi oameni de afaceri au făcut dovada unui ascuţit spirit antreprenorial.

Koch Industries şi-a câştigat renumele în domeniul tehnicii de rafinare a petrolului, dar cei doi fraţi au diversificat activitatea grupului care are acum în portofoliu rafinării şi fabrici de prelucrare a compuşilor chimici, precum polimerii.

Astfel, Koch Industries este acum a doua companie privată ca rulaje din SUA, după Cargill. Cea mai importantă dintre filialelel sale, Flint Hill Resources, rafinează anual peste 300 de milioane de barili de petrol.


2. Mukesch Ambani (21,5 miliarde de dolari)

Indianul a început să-şi clădească imperiul plecând de la industria textilă, iar în tip a creat o divizie, Reliance Industries, care a avut o evoluţie spectaculoasă din 2008 încoace. El are în proprietate cea mai mare rafinărie din lume, plasată în Gujarat, India, cu o capacitate de 1,24 de barili pe zi.

Cu toate acestea, evoluţia companiei nu a fost pe placul actualului guvern indian, care a amendat compania cu 579 milioane de dolari, pentru nerespectarea unor regului în ce priveşte angajamentele sale în privinţa exploatării de gaze în Inida.


3. Viktor Vekselberg (17,2 miliarde de dolari)

Mogulul rus este unul dintre apropiaţii lui Vladimir Putin şi şi-a câştigat averea ”de început” în domeniul prelucrării aluminiului, fiind unul dintre primii antreprenori de succes din Rusia. A fost unul dintre fondatorii Siberian-Urals Aluminum Company şi a câştigat bani frumoşi în momentul în care compania a fost absorbită de RUSAL, cea mai mare companie rusească din acest domeniu.

Vekselberg este pasionat de ouă Fabergé, având 15 astfel de piese la o valoare estimată de 100 de milioane de dolari.


4. Mikhail Fridman (16,5 miliarde de dolari)

Un înţelept a spus odată că prieteniile din facultate durează înteraga viaţă.  Deşi nu se ştie cât de apropiat a fost în facultate de German Khan şi Alexei Kuzmichev, cu care a fost coleg la acea vreme, cei trei conduc acum conglomeratul rusesc Alfa Group.

În 2013, veniturile Alfa Group au ajuns la 16,8 miliarde de dolari. Fridman are activităţi cu precădere în industrii precum bănci şi asigurări, far cea mai mare parte a averii sale este legată de momentul în care Alfa Group a vândut 90% din acţiunile TNK-BP către Rosneft.


5. Vagit Alekperov (14,8 miliarde de dolari)

Actualuo CEO al Lukoil, a doua cea mai mare companie din domeniul petrolului din Rusia, şi-a clădit cariera pas cu pas. A început să lucreze în Azerbaijan pe vremea sovietelor, a lucrat ca operator de foraje, apoi ca inginer şi apoi a avansat pas cu pas până la poziţia de director general al Bashneft şi ministru adjunct al ministerului gaze şi petrol, în perioada Uniunii Sovietice.

Averea sa a crescut exponenţial odată cu căderea Uniunii Sovietice. Ca şef al Lukoil, Alekperov deţine 20% din acţiunile companiei, evaluată la mai multe miliarde de dolari. El este şi artizanul expansiunii companiei în peste 40 de ţări, listarea acesteia la New York Stock Exchange şi s-a folosit de legăturile sale cu Putin pentru a asigura viitorul companiei, privită drept unul dintre pilonii economiei ruse.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
rol,
petrol,
gaze,
decizii,
bogati,
business,
dependenta,
kremlin,
lider
/actualitate/cei-mai-puternici-baroni-ai-titeiului-din-intreaga-lume-ce-rol-pot-juca-ei-in-ecuatia-legata-de-gazele-rusesti-foto-12948750
12948750
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.