Cel mai poluat loc din România?! Oamenii au doar apă sărată la robinet şi este plin de praf!
Luminiţa, cel mai poluat sat din Constanţa. Praful a înghiţit casele, oamenii au apa sărată la robinet
Condamnaţi să trăiască în praf şi nevoiţi să bea saramură de la robinet ca să nu moară de sete. Aşa îşi duc viaţa câteva zeci de familii în cel mai poluat sat din judeţul Constanţa. Mica aşezare stă pe calcar, iar în apropiere sunt două cariere uriaşe. Şi apa de la fântâni e încărcată cu substanţe. Asta în timp ce autorităţile privesc cu indiferenţă chinul oamenilor.
Luminiţa este un sat care străluceşte doar cu numele în judeţul Constanţa, pentru că, în rest, totul este acoperit de praf, un strat gros care a înghiţit drumuri, case şi vieţile celor 107 oameni, câţi au mai rămas aici. Oricum, prea puţini ca să mai conteze pentru cineva.
Praful este la ordinea zilei. Ne mănâncă zilele dacă este să o luăm aşa. Maşinile se strică. Am avut şi piatră la rinichi şi probleme cu ficatul, cu fierea, nu numai eu. Tot satul e aşa, sunt mărturiile localnicilor.
Satul constănţean e condamnat să înghită zilnic praful ridicat de zecile de camioane care trec spre cele două cariere de calcar din zonă, dar şi spre fabricile de ciment, var şi BCA, un drum care pe unii îi duce spre afaceri milioane de euro, iar pe alţii la pagube însemnate.
Tavanele cad! Peretele a fost crăpat de tot. Se vedea pe-afară, ne mărturiseşte un localnic.
Nici Administraţia Canalelor Navigabile, de care aparţine drumul, nici firmele care fac profit acoperind cu praf Luminiţa, nimeni nu a investit vreun leu în proiecte de protecţie a mediului sau a oamenilor. Picătura care umple în fiecare zi paharul... curge la robinet. De cinci ani localnicii ani primesc saramură în loc de apă. Nu pot nici măcar să ude cu ea prin grădină.
Apa este atât de încărcată de cloruri încât chiar şi după ce a fost fiartă, oamenii spun că este imposibil de folosit la mâncare sau pentru animale.
Nu se poate consuma nici la păsări, nici la boiler. Şi boilerul se coxează. Dacă te speli pe dinţi, deja zici că ei un pumn de sare în mână, spun oamenii locului.
Viceprimarul comunei Corbu, de care aparţine satul, are versiunea lui.
Cornel Marin, viceprimarul comunei Corbu: Apa este bună şi de spălat, de băut pentru animale şi pentru mâncat. Mai puţin la şpriţ. Probabil că cei care consumă şpriţ nu le-a plăcut apa.
Evident, explicaţia este alta, mai ştiinţifică. Analizele direcţiei de sănătate publică au arătat că apa nu este potabilă - are o concetraţie mare de cloruri şi nitraţi. Primarul spune că a făcut multe cereri de branşare la conducta Companiei de Apă, dar a fost refuzat, scrie observator.tv
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro