Craciun fericit!

CEO-ul Erste: "România, un loc extraordinar în care să fii. Vrem să ne luăm angajamentul că vom fi aici şi în 50 de ani, şi în 100 de ani"

Autor: Ştefan Stan, Cristian Hostiuc Postat la 05 decembrie 2017 184 afişări

ANDREAS TREICHL, preşedintele executiv al Erste, grupul financiar austriac care controlează BCR, cea mai mare bancă de pe piaţa românească, susţine că România este o ţară extraordinară, o ţară incredibilă în care să fim, o ţară cu un potenţial enorm.

CEO-ul Erste: "România, un loc extraordinar în care să fii. Vrem să ne luăm angajamentul că vom fi aici şi în 50 de ani, şi în 100 de ani"

Treichl a plătit o sumă imensă pentru BCR în 2005: 3,75 mld. euro pentru 60%, ceea ce echivalează o valoare a băncii de 6 mld. euro. Acum banca este evaluată în catalogul ZF ”Cele mai valoroase 100 de companii din România“ la 2,11 mld. euro, iar  Treichl, care a fost invitatul special al Ziarului Financiar la Gala ZF 2017, spune că îşi va recupera banii în 2069.

”România este o speranţă pentru noi în această regiune, este o ţară la care toată lumea se uită. Oamenii din Bruxelles se uită la România, austriecii se uită şi speră că România avansează. După Polonia, România este a doua cea mai puternică economie din regiune, este o ţară care are toate şansele din lume, o logistică posibilă foarte bună. Trebuie să credeţi în viitorul acestei ţări“, a fost mesajul bancherului.

Treichl este cel mai puternic bancher din Europa Centrală şi de Est şi a făcut în 17 ani din Erste, o bancă locală din Austria, al doilea cel mai puternic grup financiar din zonă, cu o prezenţă în şapte ţări. Prin achiziţii de bănci în alte ţări, Erste a ajuns la active de 200 de miliarde de euro (toate activele celor aproape 40 de bănci din sistemul bancar românesc sunt de 85 mld. euro).

Treichl, 65 de ani, provine dintr-o familie de bancheri, tatăl său fiind preşedintele lui Creditanstad, cel mai cunoscut brand bancar austriac, acum parte din grupul UniCredit Bank Austria.

Pentru că lucrurile nu sunt întâmplătoare, Treichl a făcut din Erste ceea ce a fost Creditanstad la finalul secolului XIX şi începutul secoulului XX, cel mai puternic şi mai extins grup bancar din Europa Centrală şi de Est. Creditanstad a fost prezent şi în România acelor vremuri.

Cariera de bancher a lui Treichl (el a vrut să fie dirijor, dar celebrul Leonard Berstein i-a spus că este mai bine să fie un bancher mediocru decât un dirijor mediocru) a început în anii ’70, la grupul american Chase Manhattan, banca celebrei familii Rockefeller.

În 1997, Treichl a preluat conducerea Erste, aducând valoarea băncii prin listarea la bursă la 15,7 mld. euro în prezent.

Treichl spune că România mai are nevoie de un singur lucru pentru a deveni mai bună: schimbarea. Dintre toate posibilităţile de investiţie din regiunea Europei Centrale şi de Est, majoritatea sunt în România.

”Ce avem nevoie în această ţară este să o facem o ţară de top în această regiune. Este una dintre cele mai mari, iar prosperitatea altor state din regiune depinde de România.“

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.