Ia românească

Lăzile de zestre ale bătrânelor din satele româneşti ascund, pe lângă alte comori, şi adevărate vedete ale portului femeiesc care au făcut carieră spectaculoasă în moda internaţională: iile. De la designeri celebri, precum Yves Saint Laurent, până la pictori ca Henri Matisse. Ia este, de fapt, o cămaşă tradiţională românească de sărbătoare, confecţionată din pânză albă, bumbac, in sau borangic şi împodobită cu mărgele şi broderii cusute manual la mâneci şi la gât. Se spune că o ie autentică este uşor de recunoscut, deoarece în trecut femeile considerau că perfecţiunea nu îi aparţine decât lui Dumnezeu, nu şi omului, aşa că nu le terminau niciodată. Iile au fost purtate din cele mai vechi timpuri în zilele obişnuite, în care oamenii mergeau la câmp sau îngrijeau animalele, iar în zilele de sărbătoare parcă erau şi mai frumoase. Apretate, înflorate şi viu colorate sau cu nuanţe discrete, strămoşii noştri purtau iile la nunţi, sărbători religioase sau înmormântări cu aceeaşi mândrie. Probabil de acolo şi frumuseţea lor.

Fota românească 

Un obiect indispensabil al costumului naţional românesc de damă este fota – un dreptunghi din mătase, lână sau catifea, brodat în forme geometrice, florale ori cu dungi orizontale sau ornat cu mărgele, care acoperă (de regulă), partea din faţă şi din spate a fustei. Materialul era pe vremuri ţesut la război şi în funcţie de regiunea de provenienţă avea diferite modele şi denumiri (catrinţă, zăvelcă, pestelcă ori zadie).

Cojocul românesc

Cojocul românesc este o haină de iarnă tradiţională, purtată atât de bărbaţi cât şi de femei. Şi pentru că pe vremuri era mai dificil să faci faţă frigului, obiectul vestimentar era confecţionat din piele de oaie, cu blana îndreptată spre interior. Bărbaţii purtau cojoace simple, iar reprezentantele sexului frumos le purtau decorate cu broderie verticale simetrice sau cu mărgele în partea de jos. În funcţie de sezon, cojoacele erau adaptate şi se confecţionau fie doar din pielea animalului, fie fără mâneci. Cojocul pare să fi fost apreciat de-a lungul timpului şi de casa de modă Christian Dior, care a împrumutat unele accente tradiţionale româneşti pentru colecţia de primăvară din anul 2017.

Cuşma de blană

Cuşma sau căciula de blană era purtată în trecut în cele mai geroase zile ale anului. Simplă, confecţionată din piele şi lână de oaie, aceasta a traversat decenii întregi şi s-a modernizat odată cu trecerea timpului. A căpătat accente ruseşti şi designerii au început să o confecţioneze şi din blană de astrahan, vulpe argintie sau iepure. Cuşma de blană a fost o inspiraţie şi pentru casa de modă Prada, care a împrumutat accente tradiţionale pentru colecţia de toamnă din anul 2017.

Accesoriile maramureşene

„Zgarda scumpă” sau „zgărdanele” erau cele mai apreciate accesorii în rândul femeilor din Maramureş. Cea din urmă era confecţionată din mărgele mici, înşirate strâns şi formau un colier (de cele mai multe ori floral) lat de un deget. Purtată numai în zilele de sărbătoare sau la evenimente speciale, „zgarda scumpă” era fabricată din mărgele de corali viu colorate. În zilele noastre, această bijuterie cu origine maramureşeană a fost transpusă într-un accesoriu fashion pe care îl poartă aproape orice femeie care vrea să fie la modă – choker-ul.