Povestea omului de afaceri sucevean care a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova şi ce afaceri are acesta

Autor: Ioana Matei Postat la 08 martie 2019 6218 afişări

Ştefan Mandachi a ales să folosească pregătirea de avocat pentru a dezvolta lanţul de restaurante în regim de franciză Spartan, despre care vorbeşte şi în videoclipul său devenit viral în mediul online.

Povestea omului de afaceri sucevean care a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova şi ce afaceri are acesta

L-am întâlnit pe Ştefan Mandachi la un popas pe care l-a făcut într-o călătorie între două din francizele restaurantelor Spartan. Din discuţia cu el, reieşea că este unul dintre antreprenorii care consideră că trebuie să vadă cu propriii ochi cum decurg lucrurile în afacerile sale, indiferent că este vorba despre îndeplinirea anumitor standarde din restaurante sau a modului de lucru al angajaţilor şi colaboratorilor, motiv pentru care mare parte din timp şi-o petrece călătorind în toată ţara, deşi biroul central al afacerii este în Suceava.

Ştefan Mandachi a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi în 2009. De altfel, chiar dacă este concentrat pe dezvoltarea propriei afaceri, nu a renunţat la Drept nici acum şi este avocat definitiv în cadrul Baroului Suceava. „Desigur, timpul nu îmi permite să mai profesez decât în contextul comercial, în cadrul companiei, în principal în sfera Dreptului Muncii, ca ramură de drept prezentă mai mult în viaţa unei societăţi comerciale“, explică el.

Totodată, contractele de franchising sunt configurate şi avizate chiar de Ştefan Mandachi. „Cred că oricărui antreprenor îi sunt imperios necesare studii minime de drept“, descrie el o nevoie pe care a observat-o din propria experienţă.

Încă din perioada studiilor la Drept, Ştefan Mandachi a fost pasionat de filme şi antreprenoriat. „Pasiunea pentru arta cinematografică, cu care rezonez şi acum, m-a ajutat în zona producţiei spoturilor publicitare pentru restaurante şi a configurării semnalisticii şi proiectelor ce ţin de arte vizuale“, explică el. În ce priveşte antreprenoriatul, a studiat în timpul facultăţii, pe cont propriu, literatură financiară şi de afaceri. „În acea perioadă am fost implicat în proiecte imobiliare, în afaceri de tip networking, în producţie de decoraţiuni din piatră, domenii online şi alte câteva afaceri mai mărunte. Aceste activităţi mi-au generat venituri pentru a investi ulterior în primele restaurante“, descrie el primele sale experienţe de afaceri. 

Un pas important în dezvoltarea afacerii a fost perioada de câteva săptămâni pe care a petrecut-o în SUA, în 2011. Atunci a început să se contureze pentru el ideea de a avea propriul lanţ de restaurante. Mandachi a urmărit cu interes politici de marketing şi mai ales, procedurile şi sistemele marilor lanţuri de restaurante; s-a uitat apoi spre piaţa francizelor americane, pe care le consideră cele mai stabile şi mai performante pe plan mondial. A fost interesat de cum au evoluat unele branduri din SUA şi pe alte pieţe, de pildă Emiratele Arabe Unite, Asia, ţările scandinave. „Lecţia de bază pe care am învăţat-o este că trebuie să existe o congruenţă şi o îmbinare foarte bună între marketing, vânzări şi managementul personalului. Cred că americanii au succes şi datorită faptului că acordă o importanţă esenţială propriilor angajaţi. Aceştia sunt trataţi corect şi sunt consideraţi pilon de bază în companie, atmosfera din timpul serviciului fiind relaxantă şi prietenoasă“, descrie Mandachi principalele lecţii de business american.

Totodată, a observat că în SUA un antreprenor este foarte bine văzut, iar statul de om de afaceri este apreciat, lăudat şi încurajat în comunitate. „În România, oricine face mulţi bani este suspectat că i-a făcut ilegal. În general antreprenorilor li se conferă o prezumţie de vinovăţie (de foarte multe ori nejustificată), ca atare, aceştia preferă să nu se afirme sau să-şi expună imaginea. În România există o supărare surdă a unora care proiectează propriile eşecuri asupra celor care reuşesc“, remarcă el.

Cel mai recent pariu antreprenorial al lui Ştefan Mandachi este hotelul Mandachi Hotel & Spa, aflat tot în Suceava, acesta fiind rezultatlul unei investiţii de 7 milioane de euro.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.